Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


UPDATE: Ordinul de desfiinţare a CNATDCU a fost publicat în Monitorul Oficial

Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a ajuns personal la şedinţa Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare pentru a le explica membrilor că nu au dreptul să analizeze acuzaţiile de plagiat la adresa premierului Victor Ponta. Liviu Pop susţine că de această sarcină trebuie să se ocupe Consiliul Naţional de Etică, conform Realitatea TV. Împreună cu Liviu Pop au ajuns la CNATDCU şi membrii Corpului de Control al ministrului educaţiei.

 

Anterior, regulamentul de organizare a Consiliului Naţional de Atestare a Diplomelor care analizează cazul Ponta a fost modificat. Ordinul de ministru a fost publicat în Monitorul Oficial şi, astfel, CNATDCU a fost desfiinţat.

Context

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare urma să dea, astăzi, verdictul în cazul posibilului plagiat al lui Victor Ponta. Conform legii, aceasta este singura instituţie care poate să retragă titlul de "doctor". Cu doar o zi înainte, ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a desfiinţat Consiliul de Atestare a Titlurilor şi Diplomelor. Motivul desfiinţării Consiliului se bazează pe lipsa unui raport de activitate pe care conducerea trebuia să-l prezinte ministrului Educaţiei.

Potrivit deciziei luate de Liviu Pop, actualul Consiliu de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare se desfiinţează, urmând să fie reînfiinţat cu un numar mai mare de membri. Într-un interviu acordat, miercuri, cotidianului spaniol El Pais, premierul Victor Ponta a declarat că, dacă se constată că a plagiat, va demisiona.

Ce este / era CNATDCU?

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) este autoritatea care acordă cele mai importante titluri universitare şi doctorale. De asemenea, el este abilitat să analizeze calitatea tezelor de doctorat şi să propună ministrului educaţiei retragerea titlului de doctor pentru nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, adică inclusiv pentru plagiat.

CNATDCU este organismul care răspunde de calitatea doctoratelor, indiferent cine este autorul lor, în timp ce Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiiţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării se ocupă doar de analiza abaterilor realizate de cercetători sau cadre didactice universitare, potrivit unei analize ad-astra.ro. Şi Consiliul de Etică a fost schimbat recent de acelaşi ministru al Educaţiei Liviu Pop, cu puţin înainte să discute acuzaţiile de plagiat aduse fostului ministru Ioan Mang.

Membrii Consiliului General al CNATDCU:

Marius Andruh-Universitatea Bucuresti (UB)-Presedinte
Dorel Banabic-Universitatea Tehnica  Cluj-Napoca-Vicepresedinte
Lucian Pintilie-INCDFM-directorul Institutlui de la Magurele-Vicepresedinte
Lazar Vlasceanu-Universitatea Bucuresti-Vicepresedinte
Viorel Barbu-Alexandru Ioan Cuza- Iasi
Dragos Ciuparu-Petrol si Gaze Ploiesti
Mircea Dumitru-Universitatea Bucuresti
Ionel Haiduc-Presedintele Academiei
Liviu Marsavina-Politehnica Timisoara
Mircea Miclea-Universitatea Babes Bolyai-Cluj-Napoca(UBB)
Sergiu Nedevschi-UT Cluj
Cristian Oara-Universitatea Politehnica Bucuresti
Ioan Aurel Pop-UBB
Octavian Popescu-UBB
Marian Preda-UB
Bogdan C. Simionescu- Institutul de chimie macromoleculara Petre Poni-Iasi
Carmen Socaciu-Universitatea Medicina Veterinara Cluj-Napoca
Rodica Zafiu-UB

Declaraţii oficiale:

Liviu Pop, ministrul interimar al Educatiei, a declarat pentru Antena 3 ca a emis un ordin prin care a majorat numarul de membri ai Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) si ca asteapta propuneri de la universitati pentru componenta acestui consiliu. 

Declaraţiile ministrului pe scurt (Sursa: HotNews.ro): 

"Aceasta comisie a fost instiintata de Ministerul Educatiei sa prezinte un raport de activitate si inca cateva lucrurile esentiale legate de activitatea in ultimul an; cererea am formulat-o 21 iunie, nu am primit niciun raspuns, desi termenul era ieri.
Am emis un ordin prin care am majorat numarul de membri si astept propuneri de la universitati pentru componenta acestui consiliu.
Eu daca astiam ca azi au sedinta, poate lucrurile stateau altfel.
Nu (schimb ordinul - n.red.), ordinul l-am transmis ieri.
Membrii CNATDCU au refuzat un raport de activitate care pana in luna iunie nu a fost facut.
Cand am emis ordinul, nu stiam ca azi se ocupau de aceasta poveste.
Aceasta comisie nu functioneaza, domeniul de medicina nu s-a intalnit din decembrie"

Fostul ministru al Educaţiei, Mircea Miclea, membru în acest consiliu, a declarat agenţiei Mediafax că subiectul privind plagiatul lui Victor Ponta figura pe ordinea de zi a Consiliului General, întrucât această instituţie se ocupă tocmai cu atestarea diplomelor şi nu îşi poate permite să se decredibilizeze.

"Comisia a hotărât ca al doilea punct pe ordinea de zi să fie legat de posibilul plagiat al lui Victor Ponta. Mai mult decât atât, am cerut ca fiecare membru, ca fiecare persoană care participă la această şedinţă să depună o declaraţie în scris legată de punctul său de vedere, iar în final să se voteze decizia luată. Mi se pare corect să ne asumăm punctul de vedere. Eu am văzut lucrarea, din punctul meu de vedere este plagiat", a spus Mircea Miclea.

Academician Răzvan Theodorescu, fost ministru al Culturii în Guvernul Năstase: Premierul Ponta trebuie să-şi ceară scuze, nu să-şi dea demisia, dacă se dovedeşte că a plagiat. Dizolvarea Consiliului General al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare este bizară, o coincidenţă ciudată.