
Politică
USL, zdruncinată de disputele din PSD
rusanu-dan-radu-rusanu-vicepresedinte-pnl-economist.jpg

Ruşanu spune însă că nici Vasile Blaga, nici Radu Berceanu nu vor ocupa această funcţie. "În mod cert nu va fi niciunul dintre ei", a declarat el.
Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, că Vasile Blaga şi Radu Berceanu sunt "poate cei mai buni candidaţi" ai PDL pentru funcţia de preşedinte al Senatului, în eventualitatea eliberării acesteia.
Comisia de integritate şi arbitraj a PSD se va reuni, duminică, la ora 15.00, pentru a discuta situaţia lui Mircea Geoană, acuzat de conducerea partidului de nerespectarea unor decizii ale forurilor statutare. Preşedintele comisiei, Dan Şova, a precizat, miercuri, că la şedinţa comisiei va fi invitat şi Mircea Geoană.
Statutul PSD prevede că hotărârile Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate Morală pot fi contestate doar la Congres, singura cale de atac pe care o are Mircea Geoană, în eventualitatea unei sancţiuni a comisiei, la şedinţa care va avea loc duminică.
Majoritatea organizaţiilor judeţene ale PSD au anunţat că susţin decizia BPN de înlocuire a lui Geoană de la şefia Senatului şi că acesta trebuie sancţionat pentru că nu a respectat această hotărâre.