Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Va suferi euro din cauza economiei Greciei ?

Problemele economico-financiare cu care este confruntată Grecia pun la grea încercare moneda unică europeană. În aceste condiţii, tot mai mulţi analişti se întreabă dacă existenţa acesteia este "în pericol". Explozia zonei euro, din care fac parte 16 ţări ale Uniunii nu pare a fi o ipoteză serioasă, cel puţin aşa cred tot mai mulţi analişti. Dacă anumite ţări aflate în dificultate, cum e azi Grecia ar ieşi din sistemul comun, lucru greu de pus în practică, atunci datoria lor ar creşte şi mai mult, din cauza riscurilor care ar apărea.

Problemele economico-financiare cu care este confruntată Grecia pun la grea încercare moneda unică europeană. În aceste condiţii, tot mai mulţi analişti se întreabă dacă existenţa acesteia este "în pericol".

Explozia zonei euro, din care fac parte 16 ţări ale Uniunii nu pare a fi o ipoteză serioasă, cel puţin aşa cred tot mai mulţi analişti. Dacă anumite ţări aflate în dificultate, cum e azi Grecia ar ieşi din sistemul comun, lucru greu de pus în practică, atunci datoria lor ar creşte şi mai mult, din cauza riscurilor care ar apărea.

Cât despre ţările care ar rămâne în zona euro, moneda lor s-ar aprecia şi deci ele ar pierde din competitivitate la export. Nu trebuie uitat că moneda euro a fost instaurată la întâi ianuarie 1999 pentru a oferi, printre altele, întreprinderilor şi consumatorilor o vastă zonă în care riscurile provocate de variaţia ratei de schimb a dispărut.

O paralelă cu ceea ce s-a întâmplat în '92-'93 cu sistemul monetar european de atunci pare aşadar greu de făcut. Atunci moneda britanică, lira sterlină, dar şi francul francez au fost zgâlţâite de speculatorii financiari. Scutul colectiv oferit de apartenenţa la zona euro, dominată de Germania a permis până acum anumitor ţări să-şi mascheze slăbiciunile finanţelor publice - e şi cazul Greciei până acum.

Securitatea oferită de moneda euro a fost de altfel demonstrată, evidenţiată în momentul crizei financiare, când ţări aflate în afara zonei, precum Islanda, Letonia sau Ungaria au avut mai mult de suferit.

După Grecia, cine urmează însă acum să facă faţă problemelor ? Este e o întrebare recurentă. Se evocă Spania, Irlanda şi Portugalia, toate trei în atenţia tuturor.

Pentru moment însă, anunţurile şi politicile aplicate de cele trei guverne par a fi liniştit spiritele. Oricum, apartenenţa la zona euro impune o strictă disciplină bugetară, obiectivul afişat de altfel de aşa-zisul Pact de Stabilitate, care impune fiecăruia reguli precise în materie de datorie publică şi deficit. Reguli care însă, din motive de criză mondială au fost încălcate de multă vreme şi nu numai de Grecia.

 
Vasile Damian, despre euro şi economia Greciei.