Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Valeriu Zgonea la RFI: Din ce am înţeles eu, CC lasă la latitudinea Parlamentului să decidă în privinţa suspendării

Decizia privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu revine Parlamentului. Magistraţii Curţii Constituţionale nu au competenţe să spună clar "da" sau "nu". România e un stat democratic şi nu are probleme în a respecta criteriile de la Copenhaga. Declaraţiile au fost făcute la RFI de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea (PSD).

Şeful Camerei inferioare a Parlamentului interpretează poziţia de vineri a Curţii Constituţionale astfel: "Din ce am înţeles eu citind cele 30 de pagini este că CC lasă la latitudinea Parlamentului să decidă, fapt de altfel constituţional".

Întrebat dacă magistraţii CC nu ar fi trebuit să spună totuşi mai clar dacă avizează favorabil sau negativ suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, Valeriu Zgonea a răspuns: "Nu au competenţe. Magistraţii se uită la capetele de acuzare, pot să spună, evitând subiectul, de exemplu: "nu am foarte multe informaţii despre capătul 1 sau 2" şi atunci le vor exprima într-o formulă juridică... mai pe româneşte, vor da un semnal pe mijloc, adică nu sunt nici de acord cu dvs., las la latitudinea Parlamentului. De fapt, în două sau trei din situaţii, Curtea evident lasă această breşă şi spune că Parlamentul trebuie să decidă".

"Cei care decid dacă preşedintele României trebuie să mai rămână în această funcţie sau să fie demis sunt cetăţenii României", continuă preşedintele Camerei Deputaţilor.

Valeriu Zgonea le răspunde oficialilor europeni, care s-au arătat îngrijoraţi de situaţia din România: "Eu cred că în acest moment este un semnal clar pentru toţi cei care sunt în Europa că România este un stat democratic, este un stat care respectă Constituţia, Guvernul este stabil şi toţi parlamentarii, indiferent de culoare şi Parlamentul ca instituţie respectă drepturile fundamentale ale sale. Nimeni nu iese din această haină constituţională, nimeni nu excede atribuţiilor pe care le are, Curtea rămâne în atribuţiile sale, conform articolului 146, Parlamentul rămâne în atribuţiile sale".

Întrebat cum comentează îngrijorarea Comisiei Europene, Valeriu Zgonea a replicat: "Pot să vă spun că este o presiune din partea activului Partidului Popular European. România este un stat democratic, suspendarea este o acţiune legitimă, democratică şi corectă, în baza Constituţiei, iar România este un stat european, în care legile se respectă. Există o independenţă a tuturor instituţiilor statului cu privire la actele pe care le fac şi nu este nici o interferenţă din partea unui politician al USL în a bloca acea instituţie fundamentală a statului să ia deciziile în cunoştinţă de cauză".

"Nu sunt de acord că România astăzi are probleme în a respecta criteriile de la Copenhaga", a conchis Valeriu Zgonea.

 
Valeriu Zgonea, intervievat de Cosmin Ruscior, despre CC şi suspendarea preşedintelui Traian Băsescu