Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Victor Ponta asigură că România este o ţară stabilă

victor-ponta-asigura-romania-este-o-tara-stabila.jpg

Premierul Victor Ponta merge vineri la şedinţa în care Parlamentul l-ar putea suspenda pe preşedintele Traian Băsescu.

Premierul Victor Ponta va pleca săptămâna viitoare la Bruxelles. Guvernul va asigura, până la un eventual referendum de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, stabilitatea totală a Curţii Constituţionale, instanţelor, Parchetului, DNA, ANI, serviciilor de informaţii şi altor instituţii, fără să sprijine sau să iniţieze vreo schimbare de persoane, declară premierul Victor Ponta, la Guvern.

Şeful Executivului susţine că România va respecta standardele europene ale unui stat de drept, precum şi toate deciziile Curţii Constituţionale din perioada următoare, pe care le va pune imediat în aplicare.

"Dincolo de criza politică şi de conflictul dintre Preşedinţie şi Parlament, rămânem o ţară stabilă", declară Victor Ponta.

Premierul spune că România îşi va îndeplini şi obligaţiile din acordul cu FMI şi din Mecanismul de Cooperare şi Verificare în Justiţie.

Victor Ponta precizează că a discutat cu parteneri internaţionali, îngrijoraţi de situaţia politică din România. Premierul anunţă că săptămâna viitoare va pleca la Bruxelles, pentru a garanta oficialilor Comisiei Europene şi Parlamentului European că România este un stat de drept, cu justiţie independentă.

Victor Ponta mai spune că vineri după-amiază se va afla în Parlament, la şedinţa în care se va vota suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.