Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Victor Ponta şi Dan Şova, în atenţia DNA

victor-ponta-dan-sova-atentia-dna.jpg

ANAF i-a trimis pe Victor Ponta şi Dan Şova la DNA.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie în cazul preşedintelui PSD, Victor Ponta şi al senatorului PSD, Dan Şova. Acesta din urmă spune la RFI că ar fi vorba de un dosar politic.

Victor Ponta şi Dan Şova sunt suspectaţi că ar fi primit sponsorizări ilegale prin intermediul complexelor energetice de la Turceni şi Rovinari.

În urmă cu o lună, Victor Ponta a fost invitat la ANAF pentru clarificări în legătură cu contractele de asistenţă juridică pe care firma de avocatură la care era partener le-a încheiat cu cele două societăţi de stat.

Dan Şova afirmă la RFI că ar fi vorba de un dosar politic şi că a cerut la ANAF documente pe care nu le-a primit.

Senatorul PSD declara pe 24 iunie că fosta sa firmă "Şova şi asociaţii" a adus beneficii de câteva zeci de milioane de euro societăţilor Rovinari şi Turceni, el nefiind însă angrenat în serviciile juridice respective.

Dan Şova spune că a făcut parte din "Şova şi asociaţii" până la mijlocul lui 2009. Contractele pe care firma respectivă le-a încheiat pentru servicii juridice au fost semnate în martie 2007 cu complexul Rovinari şi în iulie 2007 cu Turceni. El a precizat că nu a lucrat în cadrul acestor contracte decât în două ocazii, o întâlnire la AVAS şi una prin care s-a făcut o tranzacţie între Turceni şi ICM (Societatea Comercială pentru Închiderea-Conservarea Minelor).

 

ANAF: Sesizarea nu-l vizează pe Victor Ponta

 

Sesizarea ANAF trimisă DNA privind un prejudiciu de 67 milioane de lei constatat la complexurile energetice Rovinari şi Turceni nu îl vizează pe preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat marţi şeful Fiscului, Sorin Blejnar. "Domnul Ponta nu are nicio legătură cu acest subiect. Noi nu facem vendete politice. Eu nu încerc sa-l asociez pe domnul Ponta cu aşa-zisul scandal de la Turceni şi Rovinari. Această sesizare nu îl vizează pe domnul Ponta", spune el.

 
Dan Şova, intervievat de Ella Moroiu, despre ancheta DNA