Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Victor Ponta, după referendum: Suntem un Guvern cu zdrobitor sprijin popular. Vom respecta legile şi deciziile Curţii Constituţionale

"Un preşedinte ales cu cinci milioane de voturi şi care are peste opt milioane de români care nu-l mai vor ar trebui să reflecteze mult mai serios la acest vot". Iată ce a spus premierul Victor Ponta, la Palatul Victoria, după referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu.

"Guvernul va respecta legile si deciziile Curtii Constitutionale si va actiona ca un factor de stabilitate si de progres, indiferent de validarea sau invalidarea cvorumului privind referendumul", declară premierul Victor Ponta.

"Este o mare victorie pentru români să ai în jur de nouă milioane de români care vin la vot. Este practic o victorie a lor si cred că orice om politic care spune că poate ignora vocea a nouă milioane de români e rupt de realitate", afirmă el.

"Acuzatiile de fraudă s-au dovedit încă o dată simple minciuni", continuă prim-ministrul.

"Această prezentă masivă si rezultatul votului, spre 90% favorabil, reprezintă o nouă legitimitate pentru Guvernul pe care îl conduc", spune Victor Ponta.

"Suntem un Guvern cu zdrobitor sprijin popular. Este foarte clar că măsurile noastre se bucură de un sprijin al majoritătii populatiei", declară el.

"Guvernul va respecta legile si deciziile Curtii Constitutionale si va actiona ca un factor de stabilitate si de progres, indiferent de validarea sau invalidarea cvorumului privind referendumul", precizează premierul.