Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


(VIDEO) Vladimir Putin promite că va fi blând cu Pussy Riot

vladimir-putin-promite-va-fi-bland-pussy-riot.jpg

Membre ale trupei punk Pussy Riot

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că nu susţine o pedeapsă severă pentru cele trei membre ale grupului de muzică punk Pussy Riot, care au intonat o "rugăciune punk" împotriva preşedinţiei sale, în principala catedrală din Moscova. Muzicieni din mai multe ţări le apără pe membrele formaţiei ruse.

"Nu este nimic bun în ceea ce au făcut. Totuşi, nu cred că ar trebui judecate prea sever pentru asta", a declarat Vladimir Putin, citat de agenţiile de presă, într-o primă reacţie la acest caz. Opinia publică rusă este împărţită cu privire la tinerele din grupul punk. Cazul a atras atenţia, de asemenea, vedetelor de muzică din întreaga lume, precum şi a opiniei publice occidentale, iar reacţia preşedintelui rus poate fi considerată ca prevestind un verdict indulgent.

Adresându-se presei, la Londra, în urma unei întâlniri cu premierul britanic, David Cameron, Vladimir Putin a declarat că speră ca membrele grupului Pussy Riot "să tragă singure concluziile" actelor lor şi să înveţe din greşeli.

Pussy Riot are zece membre şi mulţi susţinători, care o ajută să organizeze concerte neconvenţionale, prin care provoacă autorităţile de la Moscova, fie ele politice sau religioase. Cel mai cunoscut concert al trupei a avut loc pe 21 februarie la o catedrală din Moscova. Cinci dintre membrele Pussy Riot au intrat în biserică şi au cântat o "rugăciune punk" în altar. Piesa, numită "Holy Shit" este o condamnare a Bisericii Ortodoxe ruse şi a legăturilor acesteia cu regimul Putin.

 

 

Printre vedetele internaţionale care şi-au manifestat public sprijinul pentru Pussy Riot se află, de exemplu, cântăreţul britanic Sting. Într-un mesaj difuzat de organizaţia Amnesty International, Sting, care avea programat un concert la Moscova, a declarat: "Este revoltător că muzicienele de la Pussy Riot riscă pedepse de până la şapte ani de închisoare". "Protestul este un drept legitim şi primordial în democraţie", a mai spus acesta, "în sensul în care măsura şi umorul sunt semne ale forţei şi nu ale slăbiciunii".

La sfârşitul săptămânii trecute, Anthony Kiedis, solistul trupei californiene Red Hot Chili Peppers, a apărut pe scenă, la Moscova şi Sankt Petersburg, cu un tricou pe care apărea scris "Pussy Riot".

La începutul lunii iulie, alte membre ale grupului Pussy Riot au urcat pe scenă, cu ocazia unui concert susţinut la Moscova de grupul american Faith No More, pentru a interpreta o piesă ale cărei versuri îi îndeamnă pe compatrioţii lor să declanşeze "o revoluţie în Rusia".

Cazul trupei Pussy Riot a generat multe reacţii de dezaprobare în Rusia, ţară în care, după căderea regimului comunist, în 1991, religia a căpătat un avânt fără precedent. Cu toate acestea, numeroase personalităţi care aparţin comunităţii ortodoxe şi-au exprimat în mod public dezacordul faţă de gravitatea acuzaţiilor aduse celor trei cântăreţe. Ele riscă o pedeapsă de până la şapte ani de închisoare, pentru "huliganism".