Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Viitorul comisar român. O urgenţă?

România trebuie să propună un nume pentru viitorul post de comisar care îi revine Bucureştiului. Printre numele vehiculate până acum se numără Dacian Cioloş, Adrian Severin şi Monica Macovei. Disensiunile dintre PDL şi PSD fac ca nominalizarea să fie aproape imposibilă acum.

Analiza de Luca Niculescu

Când vom afla cine va fi noul comisar romândin viitoarea Comisie Europeană ? Întrebarea pare prematură: vacanţa încă nu s-a terminat, nu se ştie încă nici cine va fi preşedintele Comisiei Europene (deşi Jose Barroso depune mari eforturi pentru a obţine încă un mandat), nu se ştie nici dacă viitoarea Comisie va funcţiona pe actualul Tratat de la Nisa sau dacă va intra în vigoare cel de la Lisabona, prin urmare nu se ştie dacă numărul comisarilor va scădea sau va rămâne acelaşi.

Şi totuşi. Imediat după alegerile europene începuse o dezbatere între principalele partide din România cu privire la formaţiunea care va "avea dreptul" să dea viitorul comisar, atât PDL cât şi PSD revendicându-şi acest drept. Dezbaterea părea că va dura ceva, cu atât mai mult cu cât cele două partide erau la egalitate – fiecare având câte 11 membri în Parlamentul European (la PDL adăugându-se Elena Băsescu).

Discuţiile s-au stins repede pe fond de vacanţă şi de scandaluri estivale. Oricum, pentru numirea viitorului comisar, câştigătorul din alegeri contează prea puţin. Nominalizarea va fi făcută de Guvern, care poate propune şi un tehnocrat, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Leonard Orban, după eşecul desemnării lui Varujan Vosganian.

Sigur, teoretic, comisarii nu pot apăra interesele ţării din care provin. Practic, de cele mai multe ori, există o coordonare între poziţia lor pe un dosar şi cea a ţării în care s-au născut. Altfel, nu ar exista atâta încrâncenare din partea ţărilor din UE de a avea, fiecare, câte un comisar, indiferent de cât de dificil este să împarţi prăjitura în 27.

În urmă cu câteva zile, ministrul de Externe a tras un semnal de alarmă. El a cerut coaliţiei aflate la guvernare să concretizeze cât mai repede negocierile pentru desemnarea candidatului. Premierul i-a răspuns două zile mai tarziu, spunând că este mai puţin importantă persoana comisarului desemnat de România, mai important fiind portofoliul pe care îl va obţine. Cu alte cuvinte, întâi vedem care e funcţia, apoi propunem candidatul.

În alte părţi

Deşi pare logică, afirmaţia lui Emil Boc nu se suprapune cu realităţile europene. Comisia nu este încremenită, posturile de comisar nu sunt bătute în cuie, unele poziţii există într-un mandat, dar dispar în mandatul următor etc.. Altfel spus, în funcţie de numele candidatului şi de lobby-ul făcut în ţara care îl propune, variază şi importanţa portofoliului. Nu este întâmplător că Polonia l-a anunţat deja pe Janusz Lewandowski, unul dintre fondatorii Bursei din Varşovia, fost ministru al Privatizării în anii '90 şi consilier economic al mişcarii Solidaritatea, în anii '80. Polonia vrea să obţină portofoliul Afacerilor Economice şi Monetare, pe cel de la Piaţa Internă sau pe cel de la Industrie. Pentru oricare dintre cele trei, Lewandowski ar fi un candidat rezonabil. De când a intrat în UE, Polonia a dat dovadă de o mare perseverenţă în a obţine funcţii bune, iar după alegerile din iunie a reuşit chiar să acceadă la Preşedinţia Parlamentului European prin Jerzy Buzek. Deşi este cea de-a doua ţară din regiune ca mărime şi număr de locuitori, România are performanţe mult mai modeste.

Există şi alte ţări ai căror viitori comisari sunt cunoscuţi. În Luxemburg, Viviane Reding va fi probabil propusă pentru un al treilea mandat, (dacă este posibil, tot la Societatea Informaţională şi Media), Slovenia a anunţat că îl susţine tot pe Janez Potocnik, actual comisar, iar din Austria ar trebui să vină vice-cancelarul Wilhelm Molterer.

Vecinii din Bulgaria, după victoria partidului lui Boiko Borisov la alegerile parlamentare, merg pe mâna Rumianei Jeleva, eurodeputat. Toate aceste state ştiu cam ce portofolii vor să obţină şi şi-au desemnat candidaţii pe care îi consideră potriviţi. Majoritatea capitalelor nu a făcut însă un anunţ oficial. În Franţa, favoritul pare fostul ministru al Agriculturii, Michel Barnier, dar are contracandidaţi importanţi în ministrul Economiei, Christine Lagarde şi în fostul ministru al Afacerilor Europene, Jean Pierre Jouyet. În Germania, desemnarea se va face după alegerile legislative din septembrie, la fel se va întâmpla şi în Cehia, unde sunt alegeri la începutul lui octombrie. Întrebat de ziarişti dacă nu îi este teamă că toate portofoliile importante vor fi luate la acea dată, prim-ministrul ceh, Jan Fischer a răspuns că "împărtăşeşte" neliniştea jurnaliştilor. De meditat.

Ce e în România ?

De peste un an, prin vocea lui Lazăr Comănescu şi ulterior a lui Cristian Diaconescu, România anunţă că vizează un portofoliu important, cel al Agriculturii. Bucureştiul e sprijinit în demersul său de Franţa şi de Grecia şi există şi un candidat (chiar dacă numele nu i-a fost pronunţat oficial). E vorba de Dacian Cioloş fost ministru al Agriculturii. Deşi Dacian Cioloş este o persoană competentă, iar România este o ţară agricolă, acest portofoliu ar putea fi inaccesibil. Există motive tehnice : fondurile îngheţate din programul SAPARD, demararea cu greutate a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, continuarea monitorizării din motive de corupţie etc..

Raţiunile tehnice le ascund însă pe cele politice : bugetul alocat agriculturii reprezintă peste 40% din totalul bugetului UE şi o reformă a politicii agricole comune este prevăzută după 2013. Unele state, cum ar fi Germania şi Marea Britanie ar vrea ca viitorul comisar pentru Agricultură să fie unul dornic de schimbare, deci să nu se opună reducerii fondurilor pentru acest sector. România, ca şi Franţa, se pronunţă însă pentru o continuare a Politicii Agricole Comune într-o formă cât mai apropiată de cea actuală. Ca urmare, sprijinul Franţei şi al Greciei acordat candidaturii româneşti ar putea să nu ajungă, din cauza opoziţiei celorlalţi.

În mod normal, România ar trebui să propună mai multe variante. Aici intervine problema. Fiind guvern de coaliţie, fiecare partid se crede îndreptăţit să vină cu propria opţiune. PSD a anunţat că are oameni pregătiţi, fie că e vorba de Adrian Severin, Vasile Puşcaş sau fostul ministru de Finante, Mihai Tănăsescu.

La PDL, nu au existat anunţuri oficiale, chiar dacă din unele surse s-a vehiculat la un moment dat numele Monicăi Macovei şi apoi al Ancăi Boagiu, fost ministru al Integrării Europene. La cum sunt relaţiile din coaliţie, Adrian Severin şi Monica Macovei se exclud reciproc. Rămân ceilalţi, pentru care ar putea exista o înţelegere, iniţial în coaliţie, apoi în discuţiile cu Comisia Europeană. România trebuie să se gândească ea la ce portofoliu doreşte şi apoi să vină, tot ea, cu propuneri. Alegerile din noiembrie sunt prea îndepărtate pentru a aştepta până atunci. Riscul este de a avea un portofoliu mai puţin important, rămas după ce împărţirea a fost făcută. Şi va începe atunci o interminabilă lamentare despre cât de puţin contează România în Uniunea Europeană. De evitat.