
Politică
Vizită delicată a lui François Hollande în Algeria
vizita-delicata-lui-francois-hollande-algeria.jpg

Capitala Alger şi Tlemcen, oraşul islamic din vestul Algeriei s-au pregătit cel mai mult pentru această vizită a lui François Hollande. Trebuie spus că preşedintele Franţei va merge joi în oraşul provincial, pentru a i se decerna o diplomă Honoris Causa.
Unele partide politice, printre care câteva islamiste au denunţat însă "refuzul autorităţilor franceze de a recunoaşte, de a se scuza şi de a indemniza material şi moral crimele comise în Algeria de către Franţa colonială". Aceleaşi partide acuză puterea de la Alger de indulgenţă faţă de Paris. Preşedintele Abdelaziz Buteflika a pus însă accentul pe viitorul relaţiilor bilaterale, o relaţie pe care şi-o doreşte "puternică şi dinamică".
Chestiunea "memorială" va fi însă inevitabilă, a reamintit recent ministrul algerian de Externe. Testul va avea loc joi, când şeful statului francez se va adresa senatorilor şi deputaţilor algerieni. Surse de la Palatul Elysée afirmă însă că Hollande e decis să nu se lase închis într-o discuţie la nesfârşit privind trecutul.
Oaspetele francez va evoca şi el viitorul, în particular cele 15 acorduri comerciale ce vor fi semnate cu această ocazie. Printre marile dosare ce vor fi parafate miercuri şi joi se numără instalarea unei uzine Renault în ţara magrebiană şi deblocarea operaţională a unei fabrici de ciment Lafarge.