Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Vizită tensionată a Angelei Merkel în Grecia

vizita-tensionata-angelei-merkel-grecia.jpg

Angela Merkel (Foto: Reuters/Fabrizio Bensch)

Cancelara germană este marţi în vizită la Atena, o vizită privită de observatori drept "un pas suplimentar" spre o ieşire din criza cu care se confruntă zona euro. E vorba de prima vizită de cinci ani încoace a Angelei Merkel în capitala elenă.

Vizita Angelei Merkel la Atena răspunde unei invitaţii făcute de omologul grec al cancelarei germane, liberalul Antonis Samaras. Ea intervine în contextul în care Grecia nu reuşeşte să-şi finalizeze negocierile cu creanţierii internaţionali, FMI, UE şi BCE, privind noile eforturi bugetare pe care va trebui să le facă Atena, pentru a primi un nou credit.

În cazul în care Grecia nu obţine cele 31,5 miliarde de euro cerute instanţelor internaţionale, "vistieria statului va fi goală la sfârşitul lui noiembrie", a declarat recent premierul Samaras. Un şef de Guvern care a ştiut s-o convingă pe cancelara germană să vină la Atena, printr-o formulă abilă, făcând o comparaţie între situaţia din ţara sa şi cea din epoca republicii de la Weimar, care a permis venirea la putere a lui Hitler. "Grecia e la limita a ceea ce se poate cere poporului", a spus Samaras în interviul de săptămâna trecută, acordat presei germane, argument care a reuşit aşadar s-o convingă pe Merkel să vină la Atena.

O vizită salutată deci de oficialii greci, dar care riscă să fie agitată, opinia publică şi în particular sindicatele elene promiţându-i vizitatoarei de la Berlin o primire cu surle şi trâmbiţe, în particular o grevă de patru ore şi o manifestaţie în faţa Parlamentului de la Atena.