Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Voinescu: Nu mai candidez la Parlament, îmi deschid un cabinet de avocatură

voinescu-nu-mai-candidez-parlament-imi-deschid-cabinet-avocatura.jpg

Sever Voinescu nu mai vrea să fie parlamentar.

Deputatul PDL, Sever Voinescu, declară într-un interviu la RFI că nu va mai candida pentru un nou post de parlamentar. Vicepreşedintele democrat-liberal precizează că va rămâne activ în politică, dar că vrea "o reaşezare a priorităţilor".

Sever Voinescu spune că "în general, se pare că pentru oamenii politici care au făcut cel puţin un mandat de parlamentar e absolut firesc să continue şi e nefiresc să nu continue. În ceea ce mă priveşte e o decizie de natură pur personală, pe care am luat-o de ceva mai multă vreme. Eu am discutat cu colegii din conducerea Partidului Democrat Liberal, pe care i-am informat acum trei-patru luni de zile că sunt foarte serios în această decizie şi pur şi simplu ţine de o reaşezare a unor priorităţi în viaţa mea, sunt decis să fac un pic alte lucruri pentru perioada care urmează".

Întrebat dacă a luat decizia din cauza unei dezamăgiri legate de PDL, Sever Voinescu a răspuns: "Eu nu pot să spun neapărat că partidul meu m-a dezamăgit. Sigur că am unele concluzii în legătură cu politica din România în general, în legătură cu ceea ce se întâmplă în mediul politic românesc. Dar vedeţi, nu vreau în nici un caz să pozez în persoana care a făcut patru ani politică la un nivel destul de înalt şi deodată s-a scârbit şi a făcut o piruetă estetică, pentru a dispărea în aplauzele publicului!".

 

"Nu am de gând să tac"

 

Sever Voinescu afirmă că în perioada următoare, părerile sale "despre ceea ce se întâmplă şi s-a întâmplat în politică în România vor fi publice, aşa cum au fost şi până acum". "Nu am de gând să tac şi nu am de gând să încetez să mai vorbesc, chiar dacă încetez să mai fiu parlamentar. De altfel, îmi propun să acţionez politic în continuare. Sunt un om de centru-dreapta, cred în continuare că România trebuie să fie condusă, organizată, administrată, pe principii de dreapta şi la asta nu abdic", precizează deputatul PDL.

Întrebat dacă se va îndrepta către mediul academic, Voinescu a răspuns: "Nu, mărturisesc că nu am ambiţia asta, deşi mai toţi colegii mei o au. Sunt deja în faza finală cu deschiderea cabinetului meu de avocatură. De asemenea, am câteva discuţii în presă pentru anumite prestaţii. Mă gândesc să mă uit mai atent la organizarea materialului pe care l-am tot scris în ultimii 20 de ani şi care trebuie să capete şi el alte forme deja. În orice caz, preocupările mele vor fi în continuare aceleaşi, doar că nu voi mai merge la Parlament".

 
Sever Voinescu, intervievat de Cosmin Ruscior, despre candidatura la Parlament