Vor Fraţii Musulmani bomba atomică?

Cu puţine zile în urmă a fost publicat în SUA un studiu al cercetătorului Raymond Stock, ne informează cotidianul german Die Welt. Titlul: „Bomba Frăţiei Musulmane”. În chiar prima propoziţie se poate identifica o problemă apărută astăzi în contextul Egiptului eliberat de dictatura Mubarak. Este vorba de un citat dintr-o alocuţiune a lui Hamdi Hassan, purtător de cuvânt al grupării Frăţiei Musulmane în Parlamentul de la Cairo în 2006. „Noi egiptenii suntem dispuşi să murim de foame pentru a avea bomba atomică pentru a construi un arsenal de intimidare decisiv în conflictul israeliano-arab”.

Atitudinea Frăţiei Musulmane nu s-a limitat doar la atacuri directe la adresa lui Mubarak, ci a fost completată de o critică constantă a politicii egiptene de a reprezenta o zonă liberă de arme de distrugere în masă în Orientul Mijlociu, o politică apreciată de statele occidentale.

Nici în chestiunea programului nuclear iranian nu au avut Fraţii Musulmani o atitudine de lăudat. În 2006, Mohamed Habib, liderul spiritual adjunct al mişcării, spunea că el nu are „o problemă cu înarmarea nucleară a Iranului”. Aceasta ar fi „un echilibru necesar în contextul arsenalului nuclear israelian”. Nici poporul egiptean nu pare a avea o problemă cu armele iraniene. Sondaje din perioada 2006-2008 arată că 44% din egipteni priveau această evoluţie în termeni pozitivi.

Caracterul brizant al declaraţiilor nu e greu de recunoscut mai ales că acum Frăţia Musulamă nu mai este o oarecare forţă în Parlament, ci domină aproape în totalitate politica ţării. La aceasta se adaugă şi un fapt destul de necunoscut opiniei publice occidentale: Egiptul derulează deja de ani buni un program nuclear militar pe lângă cel civil.

În 1954, Egiptul construia un mic reactor nuclear de cercetare în Delta Nilului împreună cu URSS. Când Israelul anunţa în 1960 construcţia unui reactor nuclear, preşedintele egiptean Nasser a declarat rapid că ţara sa va face acelaşi lucru dacă Ierusalimul va construi arme nucleare. Înainte să se poată face ceva a venit înfrângerea usturătoare din 1967, în Războiul de Şase Zile. Lucrurile au rămas aşa până în anii ’90 când Egiptul lua în funcţiune un reactor civil ce produce 6 kg de plutoniu în fiecare an. Deşi are mai multe reactoare civile, problemele începeau în anul de graţie 1998.

Pe de-o parte, cele 6 kg de plutoniu sunt suficiente pentru un ogiv nuclear. Pe de altă parte, în 2005, AIEA descoperea urme de uraniu îmbogăţit în instalaţiile egiptene în ciuda acordurilor internaţionale semnate de Cairo. În 2007 şi 2008, AIEA acuza din nou Egiptul de activităţi nucleare ilegale. Conform observatorilor internaţionali există un singur factor care a împiedicat până în prezent dezvoltarea unui program nuclear militar la scară largă: lipsa banilor.

Fapt care s-ar putea schimba sub conducerea lui Mohamed Morsi, noul preşedinte egiptean din partea Frăţiei Musulmane. El s-a folosit deja de toate deplasările sale şi de bunăvoinţa comunităţii internaţionale pentru a cere bani pentru „centralele nucleare egiptene”.

În China, Morsi a cerut 3 miliarde de dolari pentru dezvoltarea programului nuclear egiptean. O contribuţie substanţială va avea probabil şi Arabia Saudită. Qatarul a virat deja 2 miliarde în ajutoare imediate şi promite investiţii de 18 miliarde de dolari. Nu-i de mirare că firme din Canada, China, Franţa, Rusia, Coreea de Sud şi SUA sunt interesate de dezvoltarea programului nuclear al Egiptului.

Evident că în niciuna din aceste discuţii nu e vorba de arme nucleare. Dar dacă Iranul a oferit deja asistenţă Egiptului, atunci e la fel de evident că undeva se vor dezvolta arme. Nu de alta, dar Teheranul nu are nimic de oferit la capitolul energie nucleară civilă. Şi nici nu există un motiv plauzibil pentru care să credem că oferta iraniană ar fi cu ceva mai prejos decât cea făcută de ayatolahul Khamenei unei delegaţii sudaneze în 2006. Nici istoria, nici istoria nucleară nu trebuie neapărat să se repete. Dar comunitatea internaţională ar face bine să ia în serios declaraţiile din trecut ale Frăţiei Musulmane.