Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Zgonea la RFI: Ne gândim să prelungim programul de votare la referendum; românii sunt în concediu sau pe câmp

zgonea-rfi-ne-gandim-sa-prelungim-programul-votare-referendum-romanii-sunt-concediu-camp.jpg

Referendumul pentru demiterea preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, fixat pentru 29 iulie.

Programul de votare la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu ar putea fi prelungit. Scenariul repetării referendumului este o minciună sfruntată a PDL. Traian Băsescu trebuie să demisioneze, dacă majoritatea votează împotriva sa, chiar dacă referendumul ar fi invalidat. Cu Traian Băsescu nu se poate coabita. Declaraţiile au fost făcute într-un interviu la RFI de preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea.

Valeriu Zgonea nu exclude prelungirea programului de votare la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu: "Ce vrem noi să facem pentru ziua de 29 iulie? În primul rând, nu vor fi două zile, ci o singură zi (...). Putem să ne uităm dacă intervalul orar 8-20 este un interval util şi bun pentru români. Vă rog frumos să vă gândiţi că este vară, foarte mulţi români sunt în concediu, cei care sunt în zona rurală de obicei dimineaţa sunt la muncile câmpului, fiecare are câte o bucată de pământ şi aceasta este o zonă importantă, luna iulie, pentru cei din mediul rural şi ne gândim ca în textul legii să introducem o chestiune tehnică, o chestiune legată de intervalul orar. Poate 7-21, aşa cum este şi la procesul de alegeri, fie local, fie naţional, fie pentru preşedintele României, poate 7-22".

Valeriu Zgonea crede că Traian Băsescu ar trebui să-şi dea demisia, dacă majoritatea românilor votează împotriva sa la referendumul din 29 iulie, indiferent de prezenţa la urne: "Dacă vin mai puţini sau mai mulţi nu contează. Dacă majoritatea celor care vin vor spune că Traian Băsescu trebuie să plece, este obligaţia preşedintelui suspendat al României să renunţe la această funcţie, pentru că el nu va mai avea credibilitate nici în plan intern şi nici în plan extern. A generat foarte multe conflicte, a dus o campanie negativă în afara României, care va afecta pe termen mediu credibilitatea şi stabilitatea României".

 

Demisie contra modificarea Constituţiei, o "jucărie" a lui Traian Băsescu

 

Preşedintele suspendat spunea recent că dacă majoritatea românilor votează la referendum pentru demiterea sa, iar consultarea populară va fi invalidată, este dispus să-şi dea demisia, dacă USL acceptă revizuirea Constituţiei. Valeriu Zgonea respinge acest scenariu: "Este o jucărie pe care o foloseşte, un tertip comunicaţional pe care-l foloseşte Traian Băsescu şi care de fiecare dată ne-a afectat pe noi în plan intern şi în plan internaţional. El spune lucruri, pe care după aceea le retrage cu nonşalanţă, ca şi cum această funcţie este una de vătaf al României, nu de preşedinte: îmi dau demisia în cinci minute, am încălcat Constituţia pe ici pe colo, regret că am făcut o jurnalistă ţigancă împuţită (...)".

Valeriu Zgonea declară că nu se poate coabita cu Traian Băsescu: "Cu Traian Băsescu nu se poate coabita, pentru că Traian Băsescu în momentul în care a văzut că spre deosebire de Guvernul Ungureanu, Guvernul Ponta începe să repare greşelile guvernelor PDL şi că acest lucru se poate, a început să folosească instituţiile statului, prin a bloca măsurile Guvernului".

 

Repetarea referendumului, o "minciună" a PDL

 

Întrebat dacă exclude ideea repetării referendumului, preşedintele Camerei Deputaţilor a răspuns: "Este o chestiune necinstită pe care cei de la PDL au făcut-o. E o minciună sfruntată! Curtea Constituţională s-a exprimat de foarte multe ori şi a spus: consultarea referendară nu poată fi repetată, consultarea referendară se produce într-o singură zi sau pe parcursul a două zile, cum a fost cea pentru Constituţie şi exprimă votul liber al cetăţenilor (...). Repet, este o minciună prezentată ca fiind adevăr de către Partidul Democrat Liberal şi care nu are nici un fundament legal în acest moment".

Valeriu Zgonea, intervievat de Cosmin Ruscior, despre referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu