Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Lupte de stradă la Atena, în ziua grevei generale

lupte-strada-atena-ziua-grevei-generale.jpeg

Un bărbat trece pe lângă un graffiti anticriză scris pe peretele exterior al Academiei din Atena (Foto: Reuters/John Kolesidis).

Peste 30 de mii de greci au ieşit miercuri în stradă, la Atena şi Salonic, în ziua unei greve generale de 24 de ore, potrivit AFP. Manifestanţii protestează faţă de un nou plan de austeritate negociat de Guvernul grec cu UE şi FMI. Protestele au fost marcate de unele incidente. Ciocniri au avut loc la Atena între câteva zeci de tineri cu cagule şi forţele de ordine. Unii manifestanţi au aruncat cu cocteiluri Molotov înspre poliţişti, care au ripostat cu gaze lacrimogene.

Greva generală de miercuri din Grecia este primul test social al Cabinetului Samaras.

Potrivit estimărilor Poliţiei, peste 15 mii de manifestanţi se îndreptau spre Parlamentul din Atena. La Salonic, al doilea oraş ca mărime din ţară, situat în nordul Greciei, Poliţia a numărat aproximativ 18 mii de protestatari.

La Atena, cei mai numeroşi erau sindicaliştii frontului comunist Pame. Manifestanţii au afişat sloganuri de genul "Nesupunere!" şi "Fără noi sacrificii pentru plutocraţie!". Un alt marş era condus de cele două sindicate mari GSEE şi Adedy, care califică noile măsuri de austeritate "dure, nedrepte şi ineficiente".

Guvernul grec trebuie să facă economii de 11,5 miliarde de euro. Măsurile de austeritate nu au fost încă prezentate oficial. Ar putea fi vorba însă de tăieri de salarii bugetare, de pensii şi ajutoare sociale. Măsurile trebuie aprobate mai întâi de partenerii coaliţiei guvernamentale şi trebuie să obţină acceptul creditorilor internaţionali.

Greva generală de miercuri din Grecia este primul protest de acest gen de la instalarea Guvernului condus de Antonis Samaras, după alegerile din luna iunie.

Pentru a treia oară de la începutul acestui an, Grecia este paralizată timp de 24 de ore. Sindicatele din sectorul bugetar şi cele din domeniul privat şi-au dat mâna pentru această grevă generală. Până şi patronii de buticuri au decis să-şi închidă magazinele între orele 11 şi 15, pentru a putea participa la manifestaţia din Atena. Navele rămân ancorate în porturi, iar traficul aerian a fost şi el perturbat câteva ore. Controlorii aerieni şi-au întrerupt activitatea timp de trei ore, până la 13, ora României, ceea ce a determinat anularea a 12 zboruri ale companiilor elene Olympic Air şi Aegean Airlines.