O victimă colaterală

Corespondentul RFI la Berlin, William Totok

La vârsta de 19 ani, Ana Novac a fost deportată, în vara anului 1944 împreună cu alţi evrei din Ardealul de Nord, aflat sub ocupaţia Ungariei, în lagărul de concentrare de la Auschwitz. După eliberare, ea s-a stabilit în România unde, în perioada stalinismului, a devenit o autoare recunoscută. După ce, în 1957, a căzut în dizgraţie a început să redacteze un jurnal de lagăr, bazat, potrivit propriilor ei declaraţii, pe însemnări făcute în timpul detenţiei în lagărele naziste.

Revoluţia din Ungaria, din 1956, a dus la înăsprirea atmosferei politice din România. Speranţele unui „dezgheţ“ profund, trezite de discursul anti-stalinist al liderului sovietic Hruşciov, la începutul aceluiaşi an, s-au dispersat rapid după ce la Bucureşti s-a declanşat un nou val de represiune: arestări, anchete, procese politice, excluderi din partid şi din uniunile de creaţie. Una din victimele colaterale ale represiunilor staliniste a fost şi Ana Novac, o scriitoare aproape uitată, pe care cele mai multe dicţionare nici nu a mai pomenesc. O excepţie constituie ediţia online a Lexiconului scriitorilor maghiari din România, în care sunt menţionate anul şi locul naşterii (1929, Oradea!), numele ei real, Harsányi Zimra şi cîteva scrieri.

Ana Novac nu era o figură pasageră a literaturii din România anilor 1950. Dimpotrivă, ea fusese o scriitoare de succes, piesele ei de teatru se jucau nu numai în România ci şi în alte state ale „lagărului socialist“.

Piesa ei „Ce fel de om eşti tu?”, jucată la Bucureşti În stagiunea 1957/58, devenise ţinta unor atacuri ideologice. Ca urmare i s-a interzis să mai publice, a fost exclusă din partid şi din Uniunea Scriitorilor. Intră imediat în atenţia Securităţii, care o transformă într-un „obiectiv“ urmărit prin toate mijloacele informative disponibile.

La începutul anului 1959, Securitatea află de la informatoarea „Marga“ că Ana Novac intenţionează să scrie un jurnal despre perioada deportării la Auschwitz.

„Marga“ era o dactilografă, angajată de scriitorul Paul Schuster, soţul Anei Novac.

Din numeroasele note scrise de „Marga“, Securitatea află că Ana Novac este convinsă că jurnalul va avea un impact mai mare decît jurnalul celebru al Annei Frank (decedată într-un lagăr nazist în 1945), scris de aceasta la vîrsta de 14 ani. Din alte materiale culese de poliţia secretă se desprinde că la începutul anilor 1960 ideea de a depăşi popularitatea Annei Frank devine pentru Ana Novac o adevărată obsesie. Într-o notă primită de lt. maj. Florian Oprea din Cluj (un ofiţer de Securitate activ pînă-n anii 1980 care s-a ocupat şi de anihilarea disidenţilor care au editat revista de samisdat „Ellenpontok“), în august 1963, (semnată de sursa „Kovacs Peter“) se spune că ea s-a decis să scrie jurnalul abia acum, fiindcă în anii precedenţi tema suferinţelor evreilor nu prezenta niciun interes. În aceeaşi notă se mai spune că ea a trimis manuscrisul prin intermediul unui jurnalist în Ungaria, unde urmează să fie publicat.

Securitatea avea suficiente date despre conţinutul jurnalului, primite de la mai mulţi colaboratori care aveau sarcina să analizeze textul. Unul dintre aceşti colaboratori, un scriitor din Bucureşti care era prieten cu Ana Novac şi care apare în numeroase dosare conspirat sub numele de „Karl Fischer“ a urmărit îndeaproape procesul de redactare. Agentul a reţinut încălcarea normelor realismului socialist, denunţînd-o pe autoare că în text „nu se simte prezenţa comuniştilor“, adică a personajelor pozitive obligatorii în acea vreme.

După ce s-a despărţit de Paul Schuster, Ana Novac se recăsătoreşte, în 1963, cu un activist din Ungaria, emigrînd în ţara vecină. Acolo îi apare prima ediţie a jurnalului, în 1966 („A téboly hétköznapjai"). Din Ungaria emigrează în Occident şi se stabileşte la Paris. În franceză îi apare jurnalul sub titlul „J’avais 14 ans à Auschwitz“ (Am avut 14 ani la Auschwitz).

O traducere în germană apare în 1967 sub titlul „Die schönen Tage meiner Jugend", iar un an mai tîrziu în Franţa sub titlul: „Les beaux jours de ma jeunesse" - „Cele mai frumoase zile ale tinereții mele". Sub acest titlu au apărut ulterior şi alte ediţii, inclusiv cea în limba română, publicată la Cluj în anul 2004. În prefaţa pentru ediţia română, autoarea susţine că s-a născut în 1929, dată menţionată şi în notele biografice care au însoţit alte ediţii şi traduceri ale cărţii.

Cu prilejul publicării unei traduceri noi a cărţii în germană, în anul 2009 (la editura Schoeffling din Frankfurt pe Main, sub titlul: „Die schönen Tage meiner Jugend" - Zilele frumoase ale tinereţii mele), publicistul german Malte Herwig a vizitat-o pe Ana Novac la Paris, şi o întrebat-o ce vîrstă are. Răspunsul reprodus într-un amplu material apărut în hebdomadarul Die Zeit (Nr. 09, 19.02.2009) autoarea a preferat să răspundă într-un mod metaforic-evaziv: „Nu ştiu cîţi ani am. 2000, 5000, 10.000 de ani? Dacă aş avea o idee privind efemeritatea mea proprie n-aş putea să scriu. Pot doar să lucrez dacă sunt eternă.“

Din documentele administrate de CNSAS rezultă, însă, limpede că autoarea s-a născut pe data de 21 iunie 1924 la Dej şi nu în anul 1929.