Proteste în Franța împotriva căsătoriilor între homosexuali

Marș de amploare în Franța, sâmbătă, împotriva căsătoriilor între persoanele de același sex. Peste 100.000 de persoane au manifestat în mai multe oraşe din Hexagon împotriva unui proiect de lege al Guvernului socialist privind căsătoria între persoane homosexuale.

Cele mai maulte persoane au ieși în stradă la Paris și Lyon. Aproximativ 70.000 de persoane au fost numărate la Paris, potrivit Prefecturii de Poliţie - 200.000 potrivit organizatorilor -, în timp ce la Lyon, în zona central-estică, au manifestat aproximativ 22.000 de persoane, potrivit Prefecturii Rhône - 27.000 potrivit organizatorilor - iar la Marsilia (sud) între 6.000 şi 8.000 de persoane.

La Toulouse (sud-vest), câteva mii de manifestanţi s-au reunit sâmbătă după-amiaza, în comparaţie cu doar câteva sute de contramanifestanţi, pe care forţele de ordine i-au respins utilizând gaze lacrimogene.

La Marsilia (sud), opozanţii faţă de căsătoria gay s-au întâlnit, de asemenea, cu contramanifestanţi care i-au fluierat şi au strigat "am doi taţi".

La Lyon, poliţia a arestat în prealiabil aproximativ 40 de tineri din rândul celor aproximativ 200 de contramanifestanţi veniţi să denunţe caracterul "homofob" al mitingului.

Duminică sunt prevăzute noi manifestaţii în același context, în timp ce Papa Benedict al XVI-lea a îndemnat Biserica din Franţa să îşi facă auzită vocea în problema controversată a căsătoriei dintre persoanele de același sex.