Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Acces limitat la planificare familială

Femeile din România nu au acces la informaţie cu privire metodele de contracepţie – atrage atenţia Borbala Koo, directorul Societăţii Naţionale de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală. Există zone în care consilierea sexuală e limitată sau chiar inexistentă, susţine ea.

Subiectul e delicat, iar de multe ori femeile ajung la avort pentru că nu au de ales, spune Borbala Koo: "Din discuţiile pe care le ai cu femeile din anumite categorii sociale, reiese suficient de clar că o bună parte din ele nu au posibilitatea de a folosi contraceptive.

Există femei care folosesc contracepţie pe ascuns, există femei care au sterilete inserate şi despre care familia nu ştie, dar nu pot face faţă singure acestor situaţii. Este neapărat nevoie ca mediul în care trăiesc să le sprijine.

Consiliere contracepţie

Borbala Koo, directorul Societăţii Naţionale de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală

AscultăDownload

Şi când vorbesc de mediu mă refer în primul şi în primul rând la soţ sau la partener şi mă refer şi la ceilalţi membri ai familiei care de cele mai multe ori au ceva de spus în viaţa femeii" explică Borbala Koo, directorul executiv al Societăţii Naţionale de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală.

O statistică medicală recentă arată că numărul întreruperilor de sarcină care au avut loc în România între 1958-2008 este mai mare decât populaţia actuală a ţării. Mai exact, 22 de milioane de avorturi în ultimii 50 de ani.