
Justiţie
Căsătoria, instituţia în care românii au cea mai mare încredere
Marile surprize ale Trusted Brands 2011 – aşa cum e denumit studiul - au apărut la secţiunea instituţii. Căsătoria e, aşadar, instituţia în care peste 80 la sută dintre românii intervievaţi spun că au cea mai mare încredere. Urmează biserică (72%), apoi organizaţiile ecologiste (cu 65%) la egalitate cu internetul (64%). Oamenii mai au încredere, în companiile internaţionale, în radio şi televiziune la egalitate cu publicitatea, apoi în bănci şi funcţionari publici.
Pe ultimele două locuri sunt justiţia (16%) şi Guvernul (6%) – cele mai reduse cote ale încrederii în aceste instituţii din Europa. La categoria profesii, campionii încrederii la români rămân, ca şi în anii trecuţi, pompierii (92%), apoi piloţii şi farmaciştii.
Topul continuă cu profesorii, doctorii, fermierii, meteorologii şi preoţii. Rate ale încrederii sub 50% au, in ordine, asistentele medicale, taximetriştii, consultanţii financiari, avocaţii, agenţii de turism. Abia apoi urmează poliţiştii cu 31% şi jurnaliştii cu acelaşi procent, şi – în fine, judecătorii urmaţi de liderii de sindicat. Pe ultimul loc sunt politicienii cu 2%.
Pe de altă parte, la secţiunea dedicată Uniunii Europene şi monedei euro, 53% dintre români spun că au încredere în euro şi 51% au încredere în Uniunea Europeană.
Studiul a fost realizat prin corespondenţă, în perioada septembrie - noiembrie 2010, iar respondenţii au fost selectaţi din baza de date de clienţi activi ai Reader's Digest din cele 16 ţări europene.