Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ce v-a plăcut mai mult?

buckingham-0.jpg

REUTERS/Oli Scarff

Dezamăgit de un spectacol de teatru la care asistasem mai mult din obligaţie, duminică seară, ieșind de la piesa respectivă, am intrat într-o cafenea ca să-mi astâmpăr măcar setea dacă nu neplăcerea de a fi pierdut două ore din viaţă. Am fost însă recompensat imediat întrucît, fără să vreau, am auzit următoarea frază spusă de o voce de om tînăr :"Ei, ce v-a plăcut mai mult săptămîna asta, nunta lui Kate cu William, sau beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea ?

Întrebarea m-a făcut să tresar și am tras cu ochiul la masa de alături unde stăteau de vorbă trei tineri, doi băieţi și o fată, după toate probabilităţile studenţi.

"Sincer să-ţi spun", răspunse cel de-al doilea sudent, "mie mi-a plăcut mai mult înmormîntarea Dianei".  Am auzit apoi rîsete și restul conversaţiei a fost acoperită de zgomotele străzii combinate cu cele din cafenea.

Ceea ce auzisem însă mi s-a apărut absolut benefic pentru spirit. Iată, mi-am spus, trei reprezentanţi ai speciei umane care nu și-au pierdut umorul și nici simţul critic. Şi mai ales nu și-au pierdut capacitatea de a analiza unele evenimente ale lumii contemporane în raport cu adevărata lor natură.

Pentru că acesta este adevărul adevărat: atît nunta lui Kate cu William cît și beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea au fost de fapt niște spectacole planetare, niște supraproducţii.

Imposibil să nu le plasezi în aceeași categorie cu înmormîntarea prinţesei Dianei din toamna lui 1997. În toate cele trei cazuri ingredientele esenţiale au fost aceleaşi: hipermediatizare, enorme mase de oameni emoţionate, o foarte minuţioasă punere în scenă, elemente de ritual...

Ascultîndu-i pe cei trei studenţi vorbind despre aceste show-uri mi-am spus în gînd: mie mi-au plăcut însă, în anii din urmă, şi Jocurile Olimpice de la Beijing. Nu a fost festivitatea de deschidere un imens show planetar din aceeaşi categorie cu celelalte trei evenimente menţionate, nunta regală de la Londra, înmormîntarea Dianei şi beatificarea Papei?

Şi de ce să nu includem în aceeaşi categorie şi alegerile prezidenţiale americane? Nu au devenit şi acestea un show la care participă, într-un fel sau altul, cu sufletul la gură, aproape toţi oamenii de pe planetă, de parcă propriul lor viitor s-ar scrie acolo, la Casa Albă (ceea ce într-o anumită măsură este adevărat)?

Televiziunea şi cinematograful au deschis această pagină nouă în istoria umanităţii, cea a spectacolelor colective globale, transnaţionale şi transculturale. Cînd americanii, indienii, ruşii, japonezii, patagonezii, finlandezii, grecii, sirienii sau diversele etnii din statul Burkina Fasso privesc cu exact aceeaşi fascinaţie filmul Titanic şi resimt exact aceaşi emoţie cînd ea scapă şi el se îneacă, nu poţi decît să constaţi că oamenii sunt pretutindeni la fel. E ciudat în acest caz de ce se mai luptă atît de des între ei, de ce se urăsc şi se detestă în diverse alte împrejurări.

Unul dintre show-urile televizate fondatoare ale noii orînduiri mediatice bazată pe spectacol global a fost pe 29 iulie 1969 cînd primul om (un american, mai precis) a pus piciorul pe lună. Intreaga planetă a urmărit atunci evenimentul în direct.

De atunci, marile show-uri planetare în direct au devenit pîinea noastră aproape cotidiană, suntem aproape dependenţi de ele. Iar uneori oamenii nici nu mai fac prea bine distincţia dintre ficţiune şi realitate, dar fiind că actualitatea este prezentată cu mijloacele şi tehnicile emoţionale şi narative ale filmelor de la Hollywood.

Personal nu m-aş mira să aud într-o zi într-o cafenea şi o întrebare de genul acesta: "Ei, ce ţi-a plăcut mai mult în anii din urmă, foiletonul cu războiul împotriva lui Sadam Hussein sau cel cu războiul împotriva lui Muamar Ghaddafi"?