Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Controverse în UE privind legea presei din Ungaria

Organizaţiile pentru libertatea presei susţin că legea este arbitrară şi prost formulată. Mai multe ziare importante pe plan european au luat poziţie împotriva ei.

Libertatea presei ungare ajunge la final”, este mesajul publicat astăzi pe prima pagină a unui ziar ungar cu orientare de stânga. Mesajul scris în maghiară şi în alte 22 de limbi din Uniunea Europeană, este forma de protest a cotidianului cu orientare de stânga faţă de noua lege a presei, adoptată la 1 ianuarie.

Un alt ziar maghiar a protestat faţă de controversata lege privind mass-media, care asigură guvernului un control sporit asupra publicaţiilor. Cotidianul scrie pe prima pagină în engleză şi maghiară următoarele: „Libertatea presei este un drept fundamental într-un stat membru UE. Trebuie să ne apărăm drepturile democratice în Ungaria. Cerem libertatea presei”.

Potrivit cotidianului, noua lege a presei „serveşte ambiţiile autoritariste ale Guvernului format de Fidesz şi creştin-democraţi, creând posibilitatea de a cenzura, interzice şi eventual distruge pe toţi cei care au opinii diferite".

Noua lege a audiovizualului din Ungaria impune crearea unui organism special de supraveghere a mijloacelor mass-media, care poate amenda drastic instituţiile definite drept "deviante". Acest organism va avea rol de supervizare preliminară asupra tuturor producţiilor media, fiind practic o comisie de cenzori în variantă modernă.

Adoptarea controversatei legi a stârnit valuri de protest în întregul bloc comunitar. Organizaţiile pentru libertatea presei susţin că legea este arbitrară şi prost formulată, iar mai multe ziare importante de pe plan european au luat poziţie împotriva ei.

Ministrul de externe luxemburghez a afirmat că aceasta "încalcă spiritul şi litera" tratatelor Uniunii Europene şi a îndemnat Comisia Europeană să ia măsuri.

Şi Germania s-a pronunţat pentru amendarea legii. "Trebuie să ne asigurăm că în Uniunea Europeană drepturile fundamentale sunt garantate, iar o presă liberă se numără între aceste drepturi", a declarat ministrul german adjunct de externe.

Pe de altă parte, „Comisia Europeană a uitat să amintească autorităţilor de la Budapesta că noua lege a mass-media este incompatibilă cu libertatea presei şi cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii”, scria Deutsche Welle.

De partea ei, Budapesta, susţine că noua lege a presei este compatibilă cu legislaţia în domeniu din mai multe state membre.

Magazin European cu Andreea Pietroşel