Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Decesul actorului american Patrick Swayze

swayze-20090915102534.jpg

Patrick Swayze, mai 2006. (Foto : Mario Anzuoni/Reuters)

Actorul american Patrick Swayze, cunoscut pentru rolurile din Dirty Dancing, Ghost sau Point Break, a decedat luni la Los Angeles la vârsta de 57 de ani. Guvernatorul Californiei, fostul actor Arnold Schwarzenegger a exprimat condoleanţe şi a adus un omagiu pentru «un artist talentat şi pasionat».

Patrick Swayze a fost unul dintre puţinii actori din Los Angeles care nu a iubit celebritatea. Devenit idolul unei generaţii după interpretarea rolului principal din Dirty Dancing în 1987, actorul de formaţie dansator a jucat apoi în Ghost, cu Demi Moore şi Woopy Goldberg, şi mai târziu în Point Break, cu Keanu Reeves. Dar cum spunea şi el, viaţa este extenuantă în blockbusterul hollywoodian.

Actorul de origine din Texas a avut grave probleme cu alcoolul în anii 80-90. Apoi a ales izolarea şi s-a refugiat împreună cu soţia la o fermă din munţi, la câteva ore de cel mai apropiat oraş, unde a crescut cai.

În anii 90 nu a mai jucat în filme şi în 1994 a făcut o depresie după sinuciderea surorii mai mari. În 2003 a jucat într-un ultim rol de dansator, alături de soţia sa, în filmul One last dance.

Recent revenise pe micul ecran cu un rol principal de agent FBI în cadrul unei serii poliţiste. A turat episoadele în acelaşi timp în care făcea şi şedinţe de chimioterapie. Patrick Swayze ştia din 2008 că avea un cancer la pancreas, dar conform propriilor declaraţii a dorit să lucreze până la final.