Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Fost majordom Papal, judecat la Vatican

Procesul fostului majordom al Papei, Paolo Gabriele, acuzat că a furat zeci de documente confidenţiale care evidenţiază tensiuni la cel mai înalt nivel în cadrul Bisericii Catolice, a început sâmbătă la Vatican, a anunţat Sfântul Scaun, relatează AFP. Paolo Gabriele, în vârstă de 46 de ani, s-a prezentat în sala de tribunal, în faţa a trei judecători laici. Complicele său, informaticianul Claudio Sciarpelletti, este reprezentat de către avocatul său, a precizat Vaticanul.

 

Un eveniment inedit în istoria statului pontifical, cunoscut mai degrabă pentru practicarea culturii secretului, la acest proces presa a primit acces. Însă caracterul public al dezbaterilor a fost foarte strict reglementat, doar opt jurnalişti fiind admişi la tribunalul situat în spatele Bazilicii Sf. Petru, ei putând să scrie despre audieri numai după încheierea acestora.

Spre deosebire de milioanele de turişti care cutreieră piaţa situată în apropiere, jurnaliştii nu pot utiliza aparate de fotografiat sau camere de filmat.

Gabriele, unul dintre puţinii cetăţeni laici ai celui mai stat din lume, riscă până la patru ani de închisoare.

Un servitor credincios al lui Benedict al XVI-lea, el îi pregătea Papei hainele de ceremonie şi îi servea masa. În fotografiile oficiale, Gabriele este surprins întotdeauna în apropierea Papei, înclusiv în papamobil.

El este acuzat că a subtilizat şi fotocopiat, timp de luni de zile, zeci de documente confidenţiale ale Papei şi colaboratorilor săi. Sub numele de cod "Maria", el le transmitea ulterior jurnalistului Gianluigi Nuzzi, care le-a utilizat într-o carte, intitulată "Sua santità" (Sanctitatea Sa), dezvăluind rivalităţi şi animozităţi violente, în special împotriva numărului doi de la Vatican, cardinalul Tarcisio Bertone.

În această corespondenţă numele Papei este citat într-o scrisoare a unui fost oficial de rang înalt de la Vatican care se plânge că a fost îndepărtat după ce a încercat să lupte împotriva corupţiei în cadrul Vaticanului.

Fostul majordom a recunoscut faptele. În cursul interogatoriilor, el a explicat că a acţionat pentru a dezvălui "răul şi corupţia" din interiorul Sfântului Scaun. Considerându-se "mandatat" de "Sfântul Duh", el apreciază că Papa nu este informat în mod suficient şi vrea să repună Biserica "pe şine".

Arestat la 23 mai, el a petrecut 53 de zile într-o celulă a Jandarmeriei Vaticanului, după care a fost plasat, la sfârşitul lui iulie, sub arest la domiciliu.

Procesul ar putea să fie destul de rapid, având în vedere că Gabriele a recunoscut faptele, însă avocaţii săi pot invoca excepţii cu privire la competenţă sau nulitate, ceea ce ar putea să prelungească durata procedurilor.

Totodată el ar putea să beneficieze în orice moment de graţierea Papei, destul de probabilă, chiar dacă, potrivit anturajului său, Papa a fost "profund rănit" de trădarea unei persoane pe care o "cunoştea, iubea şi respecta".

Într-un interviu acordat în obscuritate unui post de televiziune în februarie, Gabriele declara că aproximativ 20 de persoane care fac parte din "diferite organisme" de la Vatican sunt implicate în "VatiLeaks".

Însă, pentru moment, doar Claudio Sciarpelletti este judecat alături de majordom, iar rolul său este considerat secundar.

În legătură cu Gabriele, anchetatorii au vorbit despre "un subiect influenţabil, capabil să comită acţiuni care pot să îi dăuneze atât lui, cât şi altora".

Două rapoarte psihiatrice au fost întocmite. Unul vorbeşte despre o "gravă boală psihologică caracterizată de îngrijorare, tensiune, furie (şi) frustrare". Celălalt raport vorbeşte despre o "personalitate fragilă cu aspecte paranoice care ascunde o nesiguranţă profundă".

Într-un interviu acordat lui Nuzzi, Gabriele a declarat că este conştient de consecinţele actelor sale şi de riscurile la care se supune. Însă, adăuga el, "a fi martor al adevărului înseamnă să fii pregătit să plăteşti preţul".