Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Pedofilii ar putea fi castraţi chimic

minor.jpg

Rusia ar putea introduce castrarea chimică a pedofililor.

Rusia ar putea introduce castrarea chimică a pedofililor. Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a anunţat marţi, 10 mai, că este de acord cu organizarea unei dezbateri asupra introducerii acestei măsuri, pe bază voluntară. Rusia încearcă să lupte astfel împotriva creşterii numărului de agresiuni sexuale asupra minorilor.

Dmitri Medvedev propune o dezbatere publică pe tema castrării pedofililor. "Această problemă necesită o dezbatere, pentru că este o temă nouă. Dat fiind caracterul înspăimântător al acestor infracţiuni, consider că este datoria noastră ca cel puţin să discutăm despre această problemă. Hotărârea finală va fi bineînţeles luată de mine", declară preşedintele rus.

Liderul de la Kremlin precizează că este vorba de studierea "recurgerii la medicamente, în special injecţii pentru blocarea hormonilor".

Dmitri Medvedev explică totuşi că această măsură poate fi aplicată doar "pe bază voluntară".

În 2010, au fost comise peste 9.500 de agresiuni sexuale asupra minorilor. În 2008, se înregistrau şase mii de asemenea infracţiuni.

O discuţie similară a existat pentru foarte scurtă vreme în luna martie şi în România. Deputatul PDL, Alin Popoviciu, propune adoptarea unei legi care să prevadă şi castrarea chimică pentru pedofili. Potrivit acestuia, o astfel de pedeapsă ar urma să se aplice doar celor care primesc o a doua condamnare pentru pedofilie.

Polonia a introdus anul trecut o lege ce prevede castrarea chimică a pedofililor, care au stat mai mult de 15 ani după gratii.