18 Noiembrie 2011

Români din Bruxelles: Mihaela Vasiu, farmecul discret al unui diplomat

mihaela-vasiu-foto-arhiva-personala.jpg

Mihaela Vasiu. Foto: Arhiva personală

Serialul Români din Bruxelles continuă. De data aceasta, vorbim despre o reprezentantă a României în diplomaţia europeană, Serviciul European de Acţiune Externă. Ca diplomat român, Mihaela Vasiu a asistat din culise la aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană.

Mihaela Gherghişan face portretul său:

Mihaela Vasiu îşi aminteşte de prima sa experienţă la Bruxelles: se întâmpla în 1998, într-o zi ploioasă, la sediul NATO. Tânăra diplomată se uita la drapelele care fluturau atunci în faţa clădirii Alianţei şi îşi dorea să vadă într-o bună zi acolo şi steagul României.

Patru ani mai târziu, în 2002, ea s-a alăturat Misiunii României la NATO, pe vremea în care ţara avea statut de partener al Alianţei:

„Am avut şansa să fiu într-o echipă de pregătire a summiturilor, ministerialelor, a reuniunilor Consiliului Nord-Atlantic şi am văzut multe lucruri cu ocazia asta. Vezi şi multe discuţii «behind the curtains» cu ocazia organizării summiturilor, a ministerialelor şi aşa mai departe…”

Mihaela Vasiu a avut experienţa preaderării la NATO şi a relaţiei cu cei care erau deja membri. A descoperit şi metoda de lucru americană, pe care o consideră fascinantă. Pentru un tânăr român era chiar un crâmpei din celebrul vis american:

„Americanii ne-au dat nouă o speranţă. Ei au fost cei care au împins lucrurile nu doar ca România să intre în NATO, ci toate statele din zona Europei Centrale şi de Sud-Est. Mi-aduc aminte cât erau ei de optimişti, deşi noi eram pesimişti că «vai, cine ştie când o să intrăm şi noi în NATO», ei ne spuneau: dacă vă faceţi temele, dacă sunteţi bine organizaţi, dacă faceţi o listă de chestiuni pe care le aveţi de făcut şi le faceţi pe toate, intraţi în NATO.”

După experienţa NATO, a venit cea a Uniunii Europene. Mihaela Vasiu a devenit funcţionar la Reprezentanţa Permanentă pe lângă UE. Şi aici a văzut şi reversul medaliei în relaţia cu SUA, din perspectiva unui stat membru al Uniunii Europene:

„Am văzut faţa ascunsă a lucrurilor. Ascunsă pentru mine, lumea de aici, de la UE, era conştientă de toate chestiunile astea. Dar pentru mine a fost o lecţie extraordinară… Mi-am dat seama că: uite domnule, la NATO cât afirmam cu tărie nişte lucruri şi acum nu mi se mai pare că le-aş mai afirma cu atâta tărie.

Sunt şi multe lucruri care nu-mi plac la europeni , de exemplu faptul că nu ştim întotdeauna să fim solidari.

Avem şi aici interese diferite, deci nu pot spune că efectiv iubesc europenii şi nu-mi mai plac americanii. Cred că toate percepţiile acestea pe care le avem despre americani, despre europeni, trebuie să fie pentru noi o lecţie pentru a critica constructiv. Eu asta numesc o responsabilitate atunci când lucrezi la o organizaţie internaţională sau oriunde.”

La reprezentanţă, Mihaela a fost consilier însărcinat cu dosarele Balcanilor de Vest şi cu cele legate de apărarea europeană. În această calitate, ea a asistat la nenumărate «discuţii de experţi». Acele puţin cunoscute grupuri de lucru care se reunesc la Bruxelles în clădirea Consiliului de miniştri şi care pregătesc deciziile lunare ministeriale. Munca adevărată şi negocierile anevoioase se duc la acest nivel, puţin cunoscut şi mai niciodată recompensat.

Câtă lume ştie oare că marile decizii europene se trasează în proporţie de 80 sau chiar 90% în aceste şedinţe, unde experţi şi diplomaţi din 27 de state se reunesc săptămânal? Mihaela Vasiu ne explică:

„La nivel de ministru, când nu sunt probleme foarte mari şi un text este deja negociat la nivel de lucru şi agreat, atunci miniştrii doar îl aprobă. Dar noi la nivel de grup de lucru am avut negocieri dure să agreem un text.

Şi noi atunci ne uităm la miniştri, că participăm şi noi la reuniune, stăm în spate, nu ne ştie nimeni, dar suntem bucuroşi că, iată, un text e agreat la nivelul nostru, miniştrii nici nu mai vorbesc despre el.

Pe de altă parte, te simţi frustrat că nu mai dă nimeni nici doi bani pe el şi tu te-ai chinuit câteva săptămâni să negociezi. Dar ţi-a rămas experienţa. Îţi rămân în cap lucrurile importante şi le ştii data viitoare pentru că lucrurile sunt ciclice.”

În aceste grupuri de lucru se formează un spirit de echipă iar, contrar a ceea ce s-ar putea crede, prieteniile se leagă uşor. Iar munca de expert este cea care se repercutează la nivel global. Adesea Uniunea Europeană este criticată întrucât îşi pierde energia în negocieri şi nu în fapte, dar lucrurile nu sunt chiar aşa de simple…

„Şi totuşi, UE are un rol important pe scena globală fiindcă numai eu, la nivelul meu limitat de expert, câte lucruri am negociat aici în trei ani şi jumătate la Reprezentanţa României mi le aduc aminte şi ştiu că ele au contat pentru anumite ţări din afara Europei, pentru ţări din Europa şi aşa mai departe. Oricine din afară poate spune cu uşurinţă că n-am făcut niciun progres dar noi experţii ştim ce progrese s-au făcut.”

Azi, Mihaela Vasiu lucrează pentru Serviciul European de Acţiune Externă condus de Catherine Ashton, acel «Minister de externe european» atât de criticat de unii. Ea se ocupă de dosarele care ţin de neproliferarea armelor de distrugere masivă şi de dezarmare.

„Nici n-am crezut c-o sa ajung să mă mai ocup de subiectul ăsta de care m-am ocupat în primii trei ani la minister. Am fost expertul în arme nucleare în Ministerul de Externe al României şi acum am aceeaşi poziţie în Serviciul European de Acţiune Externă după mai bine de zece ani. Mi-am asumat riscul candidând pe acest post, dar am făcut-o ştiind că aveam experienţă în spate.”

Cum arată însă România la cinci ani de la aderarea la Uniunea Europeană? Sunt unele progrese, crede Mihaela Vasiu:

„Ne-am dezmeticit. Am înţeles care sunt obiectivele UE pe anumite dosare şi de aceea este important ca fiecare expert să-şi facă treaba lui pe dosarul lui. Astfel înţelegi mai bine unde te poziţionezi tu ca stat membru. Bineînţeles că-ţi cunoşti foarte bine interesele pe un anumit dosar, dar ceea ce e foarte important este să le relaţionezi la nivel de UE astfel încât să-ţi poţi face treaba ta de diplomat.

Prin urmare, gândindu-mă la ultimii ani, zic c-am progresat mult pentru c-am înţeles ce se întâmplă în UE, am înţeles jocurile, am înţeles ce trebuie să îmbunătăţim şi poate c-am înţeles mai bine cum să ne prezentăm poziţiile.”

O frumoasă carieră dedicată afacerilor europene şi transatlantice a României vine din dorinţa Mihaelei, pe care o are încă de copil: aceea de a ajuta oamenii. Iată un vis care poate fi interpretat în diferite moduri la vârsta adultă:

„Am vrut să devin medic. Ţin minte că în clasa I, când am învăţat să scriem şi să citim, prima întrebare la şcoală a fost: ce vreţi să deveniţi şi de ce? Eu am fost foarte convinsă şi am scris imediat: vreau să devin medic ca să salvez oamenii de la moarte.

După aceea, am constatat eu pe la liceu că nu prea îmi plăcea mie biologia şi aşa, dintr-una într-alta, am ajuns la concluzia că de fapt vroiam să salvez oamenii, dar în timpul vieţii. De fapt, vroiam să aibă oamenii o viaţă mai bună. Aşa mi-a venit ideea cu diplomaţia şi de asta am făcut facultatea de Relaţii Internaţionale, fiindcă mi s-a părut mie că aceasta ar fi cea mai potrivită…”

Citeşte şi: