Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Spania a introdus legea împotriva fumatului

Noua lege a Guvernului de la Madrid împotriva fumatului este considerată una dintre cele mai severe din Uniunea Europeană.

De aici înainte în vesele baruri spaniole se va mânca tapas fără aromă de tutun. Noua lege împotriva fumatului, considerată una din cele mai severe din Europa, a intrat în vigoare la începutul anului.

De acum înainte zgomotul de brichetă aprinsă nu se va mai auzi în baruri, restaurante sau cafenele. În schimb, aerul va fi mai curat în Spania, care era până nu demult una dintre cele mai prietenoase ţări cu fumătorii.

Dacă până acum legislaţia era una dintre cele mai flexibile din Europa, interzicând fumatul în clădirile publice şi în mijloacele de transport, începând din acest an fumatul este interzis în toate spaţiile publice, inclusiv în locurile de joacă, în incinta şcolilor şi spitalelor.

Ministrul Sănătăţii din Guvernul de la Madrid argumentează că legea este o etapă decisivă în protejarea sănătăţii cetăţenilor spanioli, în condiţiile în care tutunul e vinovat de moartea a 55 de mii de persoane anual în Spania.

Argumentele nu îi impresionează însă pe fumători şi mai ales pe patronii de baruri a căror afacere are de suferit.

Legea spaniolă intră în vigoare la şapte ani de la măsurile istorice adoptate de Irlanda, prima ţară europeană care a interzis fumatul în locuri publice.

 
Magazin European cu Andreea Pietroşel