Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Vinurile franţuzeşti, investiţii sigure pe timp de criză

vin-francez.jpg

Vinurile franţuzeşti, investiţii sigure pe timp de criză. Pierre Andrieu/AFP

Celebrele vinuri franceze - "les grands crus" cum li se spune - nu cunosc cuvântul "criză"! Săptămâna aceasta, cu ocazia principalului rendez-vous anual al profesioniştilor din domeniul vinului - critici, negocianţi şi angrosişti - organizat în regiunea viticolă Bordeaux, se observă o efervescenţă de zile mari. Marile sticle continuă să se negocieze la preţuri astronomice.

Există sticle de vin de Bordeaux care au devenit adevărate simboluri ale luxului "a la française". De unde şi preţurile - adesea speculative - atinse de aceste sortimente.

"Vinul rămâne o valoare sigură, un refugiu chiar şi într-un context economic defavorabil" afirmă mai toţi specialiştii. Specialişti care în număr de 5 mii se află pentru o săptămână în viile şi aşa-zisele "castele" din regiunea Bordeaux.

Sindicatul viticol regional care reuneşte 140 de mari nume ale regiunii a pregătit un adevărat traseu pentru aceşti degustători, jurnalişti şi critici.

În funcţie de notele lor va conta şi preţul acestor vinuri tinere care se va fixa la sfârşitul lui mai. Vinuri care însă îşi vor arăta valoarea - sau nu - de abia peste nişte ani de zile.

Vinurile din 2009 şi 2010, ani descrişi drept "excepţionali" au permis atingerea unor cote record. Sticle gen "Ausone", "Cheval Blanc" sau "Lafite Rothshild" 2010, cumpărate anul trecut câteva sute de euro, valorează deja 1000-1300.

Producţia 2011, degustată deci acum, este calificată drept "heterogenă" de unii în timp ce alţi enologi dimpotrivă vorbesc despre "vinuri mai puţin omogene decât în anii precedenţi" - e vorba aici de vinurile roşii. De vină ar fi condiţiile climatice de anul trecut.

Orice ar fi însă, preţurile vor atinge din nou culmi astronomice, comentatorii estimând că vinul de Bordeaux trăieşte deja o epocă de aur care aparent n-ar avea motive să stingă atât de repede, ba dimpotrivă, baza consumatorilor de Bordeaux se va extinde.

O extindere datorată ţărilor emergente, ţări care sunt parţial la originea speculaţiilor.

Investiţia în vin a devenit pe de altă parte tot mai curentă. E adevărat că între 2000 şi 2010 preţul mediu al vinurilor franceze de calitate - e vorba deci de cele din Bordeaux şi Burgundia - s-a triplat când în acelaşi răstimp bursele dimpotrivă s-au aflat în degringoladă.

Randamentul adus de o sticlă bună de Bordeaux se situează de la un an la altul uneori între 50 şi 70 la sută, fireşte în funcţie de eticheta de pe sticlă. Cele mai mari vinuri au prin definiţie producţii foarte mici şi deci cu cât produsul este mai rar cu atât preţul va creşte mai ales dacă baza de consumatori se măreşte cum spuneam mai înainte.

Vinul este deci o investiţie excelentă - mai ales cel roşu care are aptitudini mai bune să ţină la drum lung - cu condiţia să ai bani la dispoziţie şi să ştii de la cine ai cumpărat sticla - a se evita siturile tip eBay - lucru care îţi va garanta că el a fost stocat corect.

În lipsa unei pivniţe cu temperatură şi hidrometrie stabilă de-a lungul întregului an, există specialişti care-ţi pot păstra vinul la răcoare, evident contra cost - circa 10 eurocenţi sticlă pe lună în Fanţa. În sfârşit, specialiştii recomandă ca o investiţie în vin să se facă pe termen lung şi să fie diversificată, să cumperi producţii din mai mulţi ani şi din regiuni diferite, precauţie care te expune mai puţin unor eventuale fluctuaţii imprevizibile ale cotelor unei apelaţiuni sau ale unui an anume.