Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Chivu renunţă la naţională

Pierdere grea pentru echipa naţională de fotbal. Căpitanul reprezentativei României, Cristian Chivu, şi-a anunţat retragerea din prima reprezentativă. Chivu a făcut acest anunţ într-o scrisoare trimisă FRF. Decizia sa intră în vigoare imediat, astfel că el nu va fi prezent la jocul oficial contra Bosniei-Herţegovina, de pe 3 iunie.

"În viaţa mea a sosit un moment destul de greu la care m-am gândit mereu cu teamă, dar pe care nu-l mai pot amâna. Cariera de jucător sub steagul Romaniei a luat sfârşit. Vârsta, accidentările, intervenţiile chirurgicale la care am fost supus în ultimii ani mă împiedică să lupt pe mai multe fronturi”, se arată în scrisoarea lui Cristian Chivu.

Odată cu această decizie se încheie una dintre cele mai importante etape din viaţa mea şi acum, când privesc înapoi, simt mândrie, onoare şi recunoştinţă. Am fost, sunt şi voi fi cât voi trăi unul dintre cei mai infocaţi suporteri ai echipei naţionale a României, al cărei căpitan am avut onoarea să fiu. 12 ani am fost parte din familia naţionalei României, am avut privilegiul să înscriu goluri sub steagul României, să joc fotbal cu imnul nostru răsunându-mi în minte şi să alerg pănă la ultima fărămă de energie pentru mândria românilor mei. Am făcut-o din toata fiinţa, ca sportiv şi ca român. Mi-e greu să mă opresc din acest drum, însă ştiu că nu voi înceta niciodată să fiu român, să susţin sportivii şi fotbaliştii români şi să fiu cel mai mare fan al echipei naţionale. Inima mea bate pentru ţară şi pentru familia mea şi asta nu se va schimba niciodată, indiferent de vârstă sau de starea de sănătate. Aş vrea să le mulţumesc din tot sufletul tuturor celor care m-au sprijinit în cariera de jucător al echipei naţionale, antrenorilor, colegilor, echipei, Federaţiei Române de Fotbal, suporterilor, familiei, soţiei mele şi celor două feţite ale noastre, pentru aceşti 12 ani care mi-au schimbat viaţa. Hai România! Să fim mândri că suntem români!", mai notează Chivu în scrisoarea sa.

FRF îi mulţumeşte lui Chivu

Reacţia FRF a venit imediat: "Federaţia Română de Fotbal, staff-ul tehnic al reprezentativei şi, suntem convinşi, toţi suporterii naţionalei îi mulţumesc lui Cristi pentru tot ceea ce a făcut în calitate de component al echipei reprezentative şi de căpitan al acesteia, dorindu-i sănătate şi succes atât ca jucător, cât şi în perioada ce va veni după abandonarea carierei de fotbalist", se arată pe site-ul FRF.

Cristian Chivu a jucat în 75 de jocuri ca tricolor, înscriind trei goluri, cariera sa la echipa naţională incluzând şi participarea la două turnee finale ale Campionatului European, în 2000 şi 2008.