Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Diavolii caută răzbunarea

manchester-schalke-reuters.jpg

Manchester a eliminat pe Schalke 04 şi s-a calificat în finala Ligii Campionilor (Foto: Reuters).

O finală de vis: FC Barcelona-Manchester United. Formaţia engleză s-a calificat în ultimul act al Ligii Campionilor, după ce a zdrobit echipa germană Schalke 04, în returul semifinalei. "Diavolii roşii" vor să se răzbune în finală pe catalani, care i-au învins în 2009.

Echipa antrenată de Alex Ferguson s-a impus miercuri seară, cu scorul de patru la unu în semifinala cu Schalke 04, după doi la zero în turul din Germania.

Englezii vor întâlni aşadar în finală pe FC Barcelona, care a eliminat-o în semifinale pe rivala din Spania, Real Madrid.

Barcelona şi Manchester s-au mai întâlnit în finala Ligii Campionilor în 2009, la Roma, când catalanii s-au impus cu doi la zero.

Sir Alex Ferguson spune că adversara din ultimul act al competiţiei este "o echipă fantastică", dar jucătorii săi nu trebuie să fie speriaţi de acest lucru. "Data trecută am fost favoriţi în faţa Barcelonei. Poate că avem puţin mai multă experienţă, dar ei sunt la cel mai înalt nivel în ceea ce priveşte dezvoltarea celor două cluburi de la ultimul meci până acum. Nu cred că trebuie să abordăm finala cu o lipsă de încredere. Forma Barcelonei în Liga Campionilor a fost foarte bună în acest sezon. Jucăm împotriva unei echipe fantastice, dar nu putem fi speriaţi de acest lucru. Forma lor este evidentă. Datoria noastră este să găsim o soluţie de a juca împotriva lor. Cu siguranţă va fi un meci bun", declară antrenorul englezilor.

Pentru Manchester, aceasta este a treia finală din ultimii patru ani, după cele din 2008 câştigată în faţa lui Chelsea Londra şi cea de acum doi ani, cu Barcelona.

Meciul dintre Manchester şi FC Barcelona va avea loc pe stadionul Wembley din Londra, pe data de 28 mai.