
Sport
Franţa, în finala CM de rugby
rugby-echipa-frantei.jpg

Punctele Franţei au fost reuşite de Morgan Parra (trei lovituri de penalizare), în timp ce Ţara Galilor a reuşit un eseu, prin Mike Phillips, şi o lovitură de penalitate, prin James Hook.
Franţa a jucat în superioritate numerică timp de o oră, după eliminarea definitivă a lui Sam Warburton în minutul 18 al partidei, pentru un placaj periculos, "de tip catedrală", la francezul Vincent Clerc.
Ulterior, antrenorul reprezentativei de rugby a Ţării Galilor, Warren Gatland, a criticat excluderea căpitanului Sam Warburton.
"Warburton nu este un jucător violent. De ce să strici o semifinală de Cupă Mondială cu un cartonaş roşu? Simţim că şansa acestui meci ne-a fost luată cu acest cartonaş roşu", a precizat Warren Gatland, după meci.
În finală, Franţa va întâlni învingătoarea din partida Noua Zeelandă - Australia, care va avea loc duminică. Ultimul act al Cupei Mondiale de rugby va avea loc pe 23 octombrie.