
Sport
Optimi Liga Campionilor: Lyon răsuflă uşurată, Marseille are un nod în gât
optimi-liga-campionilor-lyon-rasufla-usurata-marseille-are-un-nod-gat.jpg

Aparent, Olympique Lyon nu putea beneficia de o tragere la sorţi mai convenabilă pentru optimile Ligii Campionilor. Totuşi, chiar dacă Apoel Nicosia nu este un adversar cu greutate, nu putem omite faptul că s-a calificat în optimi de pe primul loc în grupa ei şi a devenit prima echipă cipriotă care trece de grupe.
Cealaltă echipă franceză din optimile Ligii Campionilor, Olympique Marseille, nu avut parte de acelaşi noroc la tragerea la sorţi. Ea va întâlni pe Internazionale Milano.
Cel mai interesant meci al optimilor este AC Milan-Arsenal Londra. "Tunarii" par a avea un uşor avantaj: ei s-au calificat întotdeauna în dauna echipelor italiene şi în plus, meciul retur cu "diavolii milanezi" se va juca în Anglia.
Bayern Munchen are o sarcină uşoară în meciul cu elveţienii de la Basel. "Dacă rămânem concentraţi, avem o bună şansă să ne calificăm în sferturile de finală", declară preşedintele clubului bavarez, Karl-Heinz Rummenigge, care spune însă că adversara elveţiană nu trebuie subestimată.
În alte partide, ruşii de la Zenit Sankt Petersburg primesc replica formaţiei portugheze Benfica, Real Madrid face deplasarea pe terenul lui ŢSKA Moscova, campioana en-titre, FC Barcelona, joacă împotriva lui Bayer Leverkusen, iar Napoli se confruntă cu Chelsea Londra.
Meciurile tur din optimile Ligii Campionilor sunt programate pe 14-15 şi 21-22 februarie, în timp ce returul va avea loc pe 6-7 şi 13-14 martie.