Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Radiourile franceze pregătesc boicotarea unui meci din Liga Campionilor

Mai multe radiouri din Franţa refuză să asigure transmisia meciului din Liga Campionilor Manchester United - Olympique Marseille,programat pe 15 martie, după ce clubul englez a solicitat fiecărui post de radio suma de 26.000 de euro pentru drepturi de transmitere. Conducerea Radio France, a precizat vineri că această "mişcare de protest" vizează posturile Radio France (cu staţiile France Info şi Radio Bleu Provence), RTL, Europe 1 şi RMC.

"În urmă că două săptămâni, Manchester United a cerut 26.000 de euro pentru drepturi de transmitere radio, după ce englezii care au venit miercuri au putut lucra gratis. Există unanimitate în ceea ce priveşte netransmiterea meciului. Este cea mai exorbitantă sumă cerută vreodată pentru un meci de fotbal de când există Liga Campionilor. Vom boicota acest meci", a precizat Jacques Vendroux.

El a adăugat că l-a anunţat personal pe preşedintele UEFA, Michel Platini, care i-ar fi spus că se va ocupa de acest caz.

Responsabilii UEFA au indicat, pentru AFP, că s-a formulat un răspuns, în care s-au amintit prevederile regulamentului în ceea ce priveşte drepturile radiofonice. "Fiecare club poate alege două posturi de radio care nu trebuie să plătească nimic, decât drepturile tehnice de 1.000 de euro. În ceea ce priveşte toate celelalte posturi de radio, clubul gazdă poate decide să-şi exploateze drepturile aşa cum consideră de cuviinţă", informează UEFA.