Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Radu Voina revine la Oltchim

voina-radu-antrenor-handbal.jpg

Radu Voina mai face o încercare cu Oltchim.

Antrenorul Radu Voina a acceptat să pregătească echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea. El şi-a dat acordul în vederea preluării echipei până în vară, urmând să discute condiţiile pentru o eventuală înţelegere pe o durată mai lungă.

Voina revine pe banca tehnică a formaţiei campioane. "Am discutat cu conducerea Oltchimului, n-am semnat încă nici un contract, dar am căzut de acord să preiau echipa până în vară. Şi-au dorit să discutăm direct despre un contract pe un an şi jumătate, dar în acest moment nu se pune problema, din punctul meu de vedere. Am acceptat să antrenez Oltchim până în vară, din cauza interesului echipei naţionale, dar dacă vorbim de condiţii pentru încă un sezon, pe acestea le voi pune miercuri, când mă voi prezenta la primul antrenament. Am explicat că e nevoie de mai multe măsuri începând din vară, de exemplu un lot de 18 jucătoare şi două echipe eventual, iar dacă nu vor accepta toate condiţiile, după ce se încheie sezonul acesta să ne strângem mâinile şi am plecat", declară antrenorul.

Radu Voina spune că schimbarea antrenorului la o echipă ca Oltchim este un şoc : "Când se schimbă un antrenor, mai ales la o echipă cu pretenţii este un şoc. Poate să fie cu două tăişuri : ori fetele să fie foarte motivate, ori să iasă foarte rău. Dacă am şti că astfel de schimbări produc doar şocuri pozitive, poate ar trebui schimbat antrenorul zilnic".

Radu Voina a mai antrenat campioana României în sezonul trecut, când a ajuns în finala Ligii Campionilor, pierdută în faţa echipei daneze Viborg.

Voina o va înlocui la Oltchim pe daneza Anja Andersen, al cărei contract a fost reziliat pe cale amiabilă.