Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Retrospectiva sportivă 2011: Între campionul Bute și prăbușirea gimnasticii

retrospectiva-sportiva-2011-campionul-bute-prabusirea-gimnasticii.jpg

Lucian Bute și-a apărat cu succes centura de campion mondial la box profesionist în 2011, într-o gală organizată la Romexpo.

Lumea sportului românesc, la ora bilanţului. Anul 2011 a însemnat prăbuşirea gimnasticii, dar şi gala Lucian Bute de la Romexpo și confirmarea faptului că scrima românească este o putere mondială. Care sunt cele mai importante momente ale anului sportiv care tocmai s-a încheiat?

Anul sportiv 2011 se împarte între bucurii şi dezamăgiri. De departe, cel mai mediatizat a fost meciul în care Lucian Bute şi-a păstrat centura de campion mondial la box profesionist, categoria supermijlocie, versiunea IBF.

Partida cu francezul Jean-Paul Mendy a fost cu atât mai atractivă, cu cât a avut loc în România, mai exact la Romexpo, într-o sală plină ochi cu zece mii de spectatori, care au creat o atmosferă demnă de marile arene pugilistice ale lumii.

Lucian Bute nu şi-a putut savura prea mult succesul. După ce şi-a apărat centura de nouă ori, românul a fost acuzat că luptă doar cu adversari mult mai slabi ca el.

 

Scandalul gazonului de pe Arena Națională

 

În plan fotbalistic nu ar fi prea multe de spus. Evenimentul anului l-a reprezentat inaugurarea Arenei Naţionale, un stadion ultra-modern, cu 55 de mii de locuri, unde se va juca finala Ligii Europa în 2012.

Primul meci oficial a adus şi primul scandal, care a aruncat în derizoriu realizarea arhitectonică de amploare din centrul Capitalei. Gazonul a cedat la propriu în timpul partidei cu Franţa, din preliminariile Euro 2012. Fotografiile cu terenul ciuruit au făcut deliciul presei sportive din Hexagon, care a luat peste picior Federaţia Română de Fotbal, comparând gazonul cu un câmp de cartofi.

Și pentru că tot suntem la capitolul "naţională", să amintim în treacăt că tricolorii nu s-au calificat la Euro 2012.

Dacă Arena Naţională nu a adus noroc echipei lui Victor Piţurcă, a adus în schimb Stelei lui Ilie Stan. Roş-albaştrii au învins în ultimul meci din grupele Ligii Europa echipa cipriotă AEK Larnaca şi s-au calificat în primăvara europeană.

 

Campioane mondiale la spadă

 

Motive de satisfacţie nu au avut numai amatorii de fotbal, ci şi pasionaţii de scrimă: echipa feminină a României a câştigat pentru a doua oară consecutiv medalia de aur în proba de spadă, la Campionatul Mondial din Catania. Ana Maria Brânză, Anca Măroiu, Simona Alexandru şi Loredana Dinu au învins în finală China, cu 27 la 26.

Lăsăm spada şi punem mâna pe mingea de handbal: Oltchim Râmnicu Vâlcea a reuşit să se califice în grupele principale ale Ligii Campionilor, sub bagheta lui Radu Voina. Acelaşi Radu Voina care s-a întors însă de la Campionatul Mondial de handbal din Brazilia, cu coada-ntre picioare: naţionala mare a fost eliminată încă din optimi de Croaţia.

Și ca să rămânem la capitolul "contra-performanţă", să amintim de eşecul echipei de Cupa Davis a României, care a retrogradat din Grupa Mondială, după barajul cu Cehia.

Avem însă un mic motiv de mândrie, dacă privim clasamentul mondial feminin: Irina-Camelia Begu este revelaţia anului 2011, după un salt uriaş de pe locul 214 până pe 40.

Nu putem încheia retrospectiva sportivă a anului 2011, fără câteva cuvinte despre sportul în care până nu demult, România făcea legea şi stârnea invidia Rusiei, Chinei şi Statelor Unite. Gimnastica a eşuat în acest an, după ce delegaţia României s-a întors de la Campionatul Mondial din Tokyo fără nici o medalie, o contraperformanţă ce nu s-a mai realizat de 30 de ani!