Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Udrea justifică fondurile investite în gala lui Bute

lucian-bute-reuters.jpg

Lucian Bute (Sursa: Reuters)

Suma considerabilă cheltuită de ministerul Turismului pentru organizarea galei în care a boxat Lucian Bute nu reprezintă bani aruncaţi pe fereastră. Iată ce susţine ministrul Turismului, Elena Udrea, care a declarat duminică faptul că instituţia pe care o conduce a investit 1,9 milioane de euro în organizarea evenimentului de la Bucureşti, bani obţinuţi integral din fonduri europene.

Ministrul susţine că investiţia este justificată având în vedere numărul mare al telespectatorilor care au vizionat partida şi poziţionarea bună a brandului ţării în cadrul evenimentului.

Ministrul a făcut aceste precizări, după ce presa a scris despre costurile imense ale galei lui Bute din Capitală, estimate la 5 milioane de euro.

Udrea justifică fondurile investite în gala lui Bute

Elena Udrea, Ministrul Turismului

AscultăDownload

Ministrul nu a dat însă date despre audienţa externă a evenimentului, care a fost transmis în mai multe ţări ale lumii. Elena Udrea a declarat că deocamdată aceste date nu sunt disponibile.

Concret, ministerul Dezvoltării şi Turismului a încheiat un contract de 1,93 milioane de euro, fără TVA, cu o firmă deţinută de Rudel Obreja pentru promovarea brandului naţional turistic la gală.

Din valoarea totală a contractului, aproape 600.000 de euro sunt pentru expunerea brandului pe ringul de box, organizatorul galei asumându-şi o audienţă de 2,45 milioane de persoane, dintre care 1,52 milioane în direct.