Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cea mai scăzută natalitate din ultimii 70 de ani: "Nu e chiar un record, s-au schimbat regulile de statistică"

România a înregistrat anul trecut sub 180.000 de nou-născuţi, record negativ după al doilea război mondial. Anunţul a fost făcut de preşedintele Institutului Naţional de Statisctică, care precizează că, după ’89, s-a înregistrat un trend anual descrescător.

Autorii studiului spun că scăderea natalităţii are două explicaţii, fiind rezultatul atât a emigraţiei, cât şi al modificărilor de comportament. Sociologul Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice, spune că cifrele din ultimii ani sunt relativ constante, doar că regulile de realizare a statisticii au fost modificate. "După părerea mea, ar trebui publicate două serii de cifre - atât cele ale naşterilor din România, cât şi cele referitoare la românii cu domiciliul în România, dar reşedinţa în alte ţări. Pănă în 2011, erau cuprinşi cu toţii în statistici, iar după această dată s-a renunţat la cifra celor din străinătate, chiar dacă ei sunt înregistraţi şi în ţară. Din această cauză cifra naşterilor e, brusc, mai mică. Realitatea e că valoarea e constantă, deşi se remarcă un trend uşor descendent în ultimii ani" - spune Vasile Gheţău.

 
Ascultă interviul - Vasile Gheţău, în dialog cu Ioana Haşu.