Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Profit pentru TAROM în 2018?

avion.jpg

Profit pentru TAROM în 2018?
Image source: 
pixabay.com

Transportatorul aerian naţional TAROM estimează că intră pe profit anul acesta după un deceniu de pierderi masive. Din proiectul privind bugetul de venituri şi cheltuieli, publicat în dezbatere de acţionarul său majoritar, Ministerul Transporturilor, reiese că TAROM preconizează cheltuieli totale de 1,5 miliarde lei, a planificat investiţii de 440 milioane lei și speră să obțină un profit brut de 27 de mii de lei.

Ionuț Ciurea, director executiv la Asociația Pro Infrastructură, apreciază că TAROM are foarte multe lucruri de făcut pentru a-și atinge acest obiectiv.

“E un profit simbolic, pentru că nu putem să vorbim la o asemenea cifră de afaceri de un profit atât de mic. De fapt ideea este reducerea cumva la zero a pierderilor. Este posibil ca TAROM să realizeze profit , dar va fi extrem de greu într-o piață extrem de concurențială cu foarte multe companii, inclusiv pe piața internă, care mușcă puternic din veniturile TAROM”.

Principalii competitori ai companiei sunt Wizz Air, Blue Air şi Ryanair.

Ciurea observă mișcările benefice din ultima vreme ale transportatorului aerian național.

“Ne bucurăm că, în sfârșit, compania răspunde competitorilor. Mă refer la deschiderea zborurilor de pe aeroportul Timișoara către Cluj și Iași. Așteptăm și alte rute. Așteptăm aceste avioane noi, care ni se tot promit de ani buni. Nu știm dacă vor fi aeronave Boeing sau Airbus, dar împrospătarea flotei este absolut necesară. Practic jumătate de flota TAROM este îmbătrânită. 13 aeronave sunt în serviciu de peste 20 de ani”, mai spune directorul executiv al Asociația Pro Infrastructură (AUDIO).

El atrage atenția că investițiile preconizate – de 1,5 miliarde de lei – nu se vor îndrepta și către infrastructura aeroportului internațional Henri Coandă București. Aceasta cade în sarcina Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti. CNAB trebuie să reabiliteze pistele de rulare, să construiască un nou terminal etc.

Ascultă: Ionuț Ciurea, director executiv la Asociația Pro Infrastructură, despre planurile TAROM pentru 2018
3247