Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Calendarul admiterii la liceu nu se modifică deocamdată. Ce trebuie să știe elevii și părinții înainte de Evaluarea Națională?

scoala.jpg

Image source: 
pixabay.com

Calendarul admiterii la liceu nu se modifică deocamdată, în ciuda informațiilor aduse în spațiu public de sindicaliștii din învățământ. Aceștia au prezentat un ordin de ministru, semnat de Ecaterina Andronescu, prin care s-ar amâna cu aproximativ o lună desfășurarea probelor de aptitudini înainte de Evalurea Națională. Ordinul nu a fost publicat în Monitorul Oficial, deci nu este în vigoare. Mai grav este că nici până în momentul de față, cu o lună înainte de examen, nu se știe  câte locuri vor fi disponibile în licee și școli profesionale .

Federaţia "Spiru Haret" a făcut public un ordin de ministru emis IERI de Ecaterina Andronescu, referitor la calendarul admiterii în învăţământul liceal de stat. Sindicaliştii reclamă că, prin acest act - despre care spun că nu a fost discutat în prealabil cu partenerii sociali - se amână cu circa o lună desfășurarea probelor de aptitudini şi afișarea locurilor disponibile în licee și școli profesionale. Ministrul Educației precizează, pentru Hotnews.ro, că ordinul nu a fost publicat în Monitorul Oficial, deci nu este în vigoare. “Un ordin de ministru devine normă când apare în Monitorul Oficiail. Planificarea existentă a probelor de aptitudini și vocaționale merge mai departe. Rămâne așa”.  Cât despre locurile disponibile în licee și școli profesionale,  nici până în momentul de față Ministerul Educației nu a publicat cifrele de școlarizare pentru 2019 - 2020. “Ministerul Educației dorește să crească exagerat numărul de locuri la clasele profesionale, Se va ajunge astfel  în situația aberantă în care copii cu medii de 7 vor fi obligați să meargă la profesională. Această măsură va duce la creșterea abandonului școlar”, declară la RFI președintele Federației sindicale “Spiru Haret”, Marius Nistor (AUDIO).

 

Marius Nistor: Acest ordin de ministru a fost înaintat de către conducerea Ministerului Educației în cursul zilei de ieri, dacă nu mă înșel, după masă, către inspectoratele școlare. Bineînțeles, am reușit să intrăm în posesia celor două ordine de ministru, pentru că sunt două. Unul face referire la admiterea la liceu, celălalt face referire la modificarea calendarului privind mobilitatea personalului didactic. Aceste acte normative trebuiau discutate în cadrul Comisiei de dialog social. Niciun act normativ emis de către Ministrul Educației nu poate să meargă la Monitorul Oficial fără consultare în cadrul comisiei în cauză.

Reporter: Așa s-ar putea explica de ce Ministrul Educației, la întrebarea Hotnews.ro, spune că atâta vreme cât ordinul nu a apărut în Monitorul Oficial și că Evaluarea Națională  merge mai departe. după calendarul stabilit anterior.

Marius Nistor: Și noi de ce ar trebui să ținem cont? Sau ar trebui să ne bucurăm că încă nu a apărut în Monitorul Oficial? Știm foarte bine care este calea unor acte normative. Nu este prima dată când reprezentanți ai ministerului au emis acte normative fără consultări purtate cu partenerii sociali, părinți, elevi, cadre didactice, asociații ale studenților, federații sindicale și le-au publicat direct în Monitorul Oficial. Nu este prima dată când se întâmplă așa ceva. Este foarte grav că se emite un act normativ prin care se modifică o metodologie care fusese aprobată respectându-se pașii legali. Se promovează un astfel de act normativ lovind în primul și în primul rând în interesele elevilor.

Reporter: Ce trebuie să știe elevii, domnule Marius Nistor? Astăzi încă se mai fac înscrieri pentru proba de aptitudini înaintea admiterii în clasa a IX-a.

Marius Nistor: Vă spun un singur lucru. Neapărând în Monitorul Oficial nimeni nu trebuie să țină cont de un act normativ, chiar dacă acesta poartă semnătura ministrului. Iar Ministrul Educației trebuie să răspundă de ce a emis acest act normativ cu încălcarea legislației în vigoare. Este inacceptabil. Părinții au plătit bani. Au suportat anumite cheltuieli pentru a-și aduce copiii la licee, pentru a-i înscrie pentru probele de aptitudini, probe care încep de miercuri.

Reporter: Chiar de mâine.

Marius Nistor: Și să afle că există un ordin de ministru care amână probele în cauză cu o lună? Iar cel care a regândit calendarul nu s-a uitat că cel puțin la probele de aptitudini, vă dau un exemplu, astăzi dai proba de instrument și după două zile intri în Evaluarea Națională. Asta nu este o bătaie de joc la adresa copiilor? Își poate permite cineva să facă experimente pe seama copiilor? Este inacceptabil. E bătaie de joc la adresa elevilor, a părinților și a cadrelor didactice. Putem cupla acest lucru cu faptul că nici în momentul de față Ministerul Educației nu a publicat cifra de școlarizare. Unitățile școlare de nivel liceal nu cunosc planul de școlarizare. Ordinul de zi pe unitate fiind acela că nu se comunică nimic până după alegerile europarlamentare.

Reporter: De ce?

Marius Nistor: Pentru că, tot din pix, Ministerul Educației dorește să crească exagerat numărul de locuri la clasele profesionale, în condițiile în care școala nu este pregătită pentru așa ceva. Nu sunt contracte încheiate cu agenți economici. Nu ai resursă calificată pentru a crește numărul de clase profesionale. Ajungi în situația aberantă în care copii cu medii de 7 vor fi obligați să meargă la școala profesională. De ce? Pentru așa gândește un om sau câțiva din Ministerul Educației, iar Guvernul doarme în papuci. Nu avem cum spune altfel.

Reporter: Să vorbim puțin despre numărul de clase care se reduc la liceele teoretice. Este o măsură care s-a mai aplicat și altă dată? În funcție de ce criterii se decide așa ceva?

Marius Nistor: Nu există niciun criteriu. Vă dau un exemplu. Din informațiile noastre, Bucureștiul trebuie să transforme 170 de clase de liceu teoretic în clase de școală profesională.

Reporter: Câte clase de a VIII-a sunt acum?

Marius Nistor: În momentul de față nu pot să vă dau cifre exacte. Dar 170? Nu există clase de teoretic în liceele tehnologice care să ajungă la acest nivel. Așa cum nu poți să îți permiți să reduci clasele de teoretic din liceele leoretice și colegiile naționale către care se îndreaptă copiii. Pot înțelege logica. Să nu intre în liceu copii care au medii sub 5. Dar Bucureștiul este un caz atipic. În București doar 15% din totalul elevilor au medii sub 5. Asta este realitatea. Sunt lucruri pe care unii le ascund. Este o bătaie de joc. Rezultatul acestei politici făcute noaptea fără niciun fel de consultare va duce la creșterea abandonului școlar. Lovește în primul rând în interesele elevilor și ale părinților. Ei trebuie informați. Trebuiau să cunoască toate aceste lucruri din timp, nu să ne batem joc de ei. Astăzi elevii din București merg la târgul de oferte educaționale, acolo unde liceele își prezintă oferta. Care ofertă? Ofertă care ar trebui modificată după 27 mai?

 

Președintele Federației sindicale “Spiru Haret”, Marius Nistor, intervievat de Magda Prelipceanu
127