
Ascultă la RFI RO
C.Pîrvulescu: Plecarea Vioricăi Dăncilă nu rezolvă nimic. Reforma PSD se amână sau nu se va mai realiza niciodată
cristian_pirvulescu_referendum_familie_psd.jpg

Cristian Pîrvulescu: Această soluție interimară nu rezolvă nici pe departe o problemă cronică a partidului, care nu a făcut decât să se dezvolte pe parcursul anilor. Reforma nu se poate face într-un an electoral. 2020 este un an electoral. Reforma se amână sau nu se va mai realiza niciodată. Este doar o încercare foarte rapidă a partidului de a-și redresa imaginea și de transmite un semnal, în special către aleșii săi, către primari, cei care urmează să se confrunte cu electoratul într-o jumătate de an. Aceia au fost înspăimântați de valul anti PSD. Dincolo de votul pro-Iohannis, a fost un puternic val anti-PSD care continuă și care arată o sensibilitate extraordinară acolo unde PSD părea de neînvins, în zonele rurale. Dincolo de discuții legate de procente, de harta României, care arată altfel decât de obicei la alegerile prezidențiale, realitatea din fiecare localitate, dacă ne uităm pe rezultatele din secțiile de vot, este că PSD se află în redutele sale, în comune.
Reporter: Cum îl vedeți pe Marcel Ciolacu, chiar și interimar, în fruntea PSD?
Cristian Pîrvulescu: A fost un politician discret despre care nu știm foarte multe. Tocmai de aceea nu vedem care ar fi resursele sale pentru a face această reformă. De altfel, nu este nici foarte sigur că va fi viitorul președinte al partidului. E președintele interimar și această formulă de triumvirat, care a fost ieri aleasă și pe care o bănuiam încă de acum două zile, arată slăbiciunea partidului și luptele interioare. De altfel, întârzierea și comedia, care a durat până dincolo de miezul nopții, ne arată că în interiorul PSD nu există în momentul de față foarte clar grupurile de succesori. S-a întâmplat atât de repede încât nu au putut să se facă negocieri, așa cum s-a întâmplat în 2005 când au fost înlăturați Adrian Năstase și Ion Ilescu, în 2010 cu Mircea Geoană sau în 2015 cu Victor Ponta. Dacă știau că doamna Dăncilă va dispărea, era greu de anticipat că se va întâmpla atât de repede. Dar s-a întâmplat atât de repede încât doar au fost acoperite conflictele interioare, însă ele se vor releva cât se poate de clar la congresul extraordinar din luna februarie a anului viitor. Luna februarie, doar cu trei luni înainte de începerea campaniei electorale oficiale pentru alegerile locale.
Reporter: Pe site-ul PSD vedem că Marcel Ciolacu a absolvit în anii 90 Facultatea de Drept la Universitatea Ecologică din București. A urmat apoi, după 2003, studii postuniversitare de specialitate la aceeași universitate. A urmat cursurile Colegiului Național de Apărare din Capitală și apoi, în perioada 2010 – 2012, a făcut un masterat în managementul finanțelor publice la SNSPA. Nu știm câte filiale poate atrage Marcel Ciolacu în jurul lui (el vine de la Buzău). Dar am remarcat că secretar general interimar este Paul Stănescu, apropiat de Gabriela Firea.
Cristian Pîrvulescu: Da, apropiat de Gabriela Firea, care însă a fost ieri expusă unor atacuri destul de dure. Gabriela Firea care și-ar fi dorit, poate, preluarea conducerii partidului, dar care a primit un semnal neplăcut din partea electoratului bucureștean. Bucureștiul nu ar vota în momentul acesta cu un candidat PSD. Atunci, de ce partidul ar risca să ia un astfel de politician și să îl pună pe poziția de președinte? Nu cred că vorbim de prietenii și apropiați în politică. Gândiți-vă că domnul Ciolacu însuși a fost un apropiat al domnului Dragnea când a devenit vice prim-ministru al guvernului Tudose, apoi dânsul s-a transformat într-unul din adversarii acestuia și acum i-a moștenit partidul. Problema în PSD e cum poți să coagulezi diferitele grupări locale și regionale astfel încât să ajungi să conduci partidul. Înainte era grupul de la Cluj, apoi Dragnea care a reușit să coaguleze marile baronii. Acum domnul Ciolacu nu face altceva decât să încerce să își convingă colegii, în disperare de cauză, că singura soluție este să prezinte cât mai repede ideea, imaginea unui partid care rezistă și să schimbe narativul. Probabil o să auzim din ce în ce mai des o altă poveste despre PSD. Dar de ce a făcut-o domnul Ciolacu? Pentru că este singurul, ultimul dintre pesediști care mai ocupă, în momentul de față, în România, o poziție la nivel de stat. Este președintele Camerei Deputaților.