Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Specialist comunicare: Vorbim de asimptomatici unei categorii care nici nu poate pronunța acest cuvânt

Pe fondul creșterii abrupte a numărului de cazuri de COVID-19 se pune întrebarea: de ce nu respectă totuși românii măsurile? Și ce rol are clasa politică, dar și specialiștii? Au reușit ei să explice pe înțelesul tuturor despre ce riscuri vorbim? Am discutat cu Dumitru Borțun, specialist in comunicare.

Potrivit acestuia, "există o parte a clasei politice care a sesizat oportunitatea de a-și mări capitalul de imagine și prin ricoșeu capitalul electoral dându-se cu mulțimiile care nu prea cred în virusul ăsta, "fiindcă nu se vede".
Există această formă de scepticism în rândul oamenilor simpli, care nu-și pot imagina lucruri pe care nu le văd.
Marea majoritatea a acestor oameni e sceptică cu privire la pericolul bolii și suspectează că ori este o manevră a unor cercuri de interese economice, politice...
Ații se plasează întotdeauna contra, indiferent de temă..." mai explică specialistul.

Lipsa de consecvență în declarațiile autorităților este o altă cauză a scepticismului din rândul populației. Lipsa de consecvență este o greșeală de comunicare politică, care dă senzația de neseriozitate sau improvizație. Și asta nu poate decât să alimenteze teoria conspirației, mai spune profesorul Dumitru Borțun.

Nici specialiștii nu se bucură de o prea mare credibilitate. În primul rând, pentru că sunt prost comunicatori.
În declarații folosesc termeni de specialitate, nefamiliari publicului larg.
Un exemplu: "vorbim de asimptomatici unei categorii care nici nu poate pronunța acest cuvânt, când foarte simplu ar fi să le explici: omule, poți fi bolnav fără să dai semne"...mai explică Dumitru Borțun (AUDIO)

 

 
Dumitru Borțun, specialist comunicare