Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi

Amintiri de Zoe Cămărăşescu

amintiri-zoe-camarasescu.jpg

Amintiri de Zoe Cămărăşescu

Miercuri, 14 decembrie 2011, de la ora 18.30, la Institutul Cultural Român va avea loc lansarea cărţii Amintiri de Zoe Cămărășescu, volum apărut la Editura Ponte. Cartea, semnată de fiica Zoei Bengescu, doamnă de onoare a Reginei Elisabeta, este o splendidă şi personală incursiune în România de la sfârşitul secolului XIX şi din primele decenii ale secolului XX.

Printre personalităţile evocate în carte figurează Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi – rude apropiate ale autoarei, şi George Enescu, prieten al familiei. Autoarea a scris cartea pentru cei doi fii ai săi şi nu a intenţionat niciodată să o publice. Lansarea va fi urmată de proiecţia unor imagini inedite din colecţia autoarei.

Mihaela Dedeoglu în dialog cu Dan C. Mihăilescu, critic literar