Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Sorin Paveliu: Cine îşi asumă lărgirea bazei de impozitare în Sănătate?

taxe-impozite.jpg

Campioni la scutirea legală de la plata contribuţiilor

Noi controverse în sistemul sanitar, legate de posibila lărgire a bazei de impozitare. Ideea e cuprinsă în scrisoarea de intenţie a Guvernului către FMI şi presupune plata CAS pentru cei care obţin venituri din chirii, chiar dacă nu sunt salariaţi. Ministerul Sănătăţii anunţă că propunerea nu-i aparţine, dar nici nu o contestă.

Ministerul Finanţelor ar fi responsabil de noul angajament al Guvernului, spun oficialii din sănătate. Sorin Paveliu, expert la Societatea Academică din România, spune la RFI că lărgirea bazei de impozitare e o soluţie necesară şi explică de ce: "Suntem campioni la scutirea legală de la plata contribuţiilor. Să vă dau câteva cifre: din 18 milioane de asiguraţi, doar 8 contribuie direct la Fondul de Asigurări, iar 10 milioane de asiguraţi prin efectul legii. Deci evident că există un dezechilibru major. Iar FMI-ul nu a făcut decât să ceară Guvernului să identifice acele categorii care ar trebui să plătească şi nu plătesc. Trebuie rezolvată această problemă".

Pe de altă parte, disputele legate de lărgirea bazei de impozitare în sănătate au loc pe fondul nemulţumirii medicilor, care pun la punct un calendar al protestelor pentru această toamnă. Se iau în calcul greve şi demisii în bloc.

Ascultă interviul - Sorin Paveliu, intervievat de Ioana Haşu: