Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Sociolog la RFI: Concomitent cu scăderea încrederii în partide, au crescut și atitudinile nondemocratice

dani_sandu.jpg

Sociologul Dani Sandu

Un sondaj publicat recent de Inscop pentru Adevărul arată că preşedinţia ocupă primul loc în topul încrederii în instituţiile politice, în timp ce în clasamentul instituţiilor executive conduce detaşat Armata, urmată de Jandarmerie şi DNA. După Președinție, locul secund în topul instituțiilor politice revine Primăriei și trebuie spus de asemenea că partidele politice ajung la un minim istoric de 9,9%.

 

Chiar dacă nu au deloc încredere în partide, românii ar prefera un lider puternic care să nu se preocupe de Parlament sau de alegeri. În 1994, 40% dintre români erau de acord, acum cifra a crescut până spre 70%, din ce arată studiile World Values Survey, explică la RFI sociologul Dani Sandu.

În fruntea clasamentului încrederii în instituțiile sociale/private se află Biserica cu 64%, urmată de universități și de presă cu 37% , adică o creștere de peste cinci procente față de anul precedent. Totuși, per ansanblu, Biserica este în pierdere de viteză, mai spune sociologul Dani Sandu. Cum funcționează acest mecanism de măsurare a încrederii în instituții și cum pot fi “citite” răspunsurile românilor?