Cum ajung pușcăriașii pe acoperiș? Explicația liderului SNLP: Avem 1 gardian la 200 de deținuți

Ștefan Teoroc: Din punctul de vedere al procedurilor interne, realitatea este că nu avem revolte în penitenciare. În momentul de față, avem un singur incident critic, așa cum îl denumim din punct de vedere procedural, la Botoșani, unde încă sunt cinci deținuți pe un acoperiș. În rest, ceea ce se definește prin val de revolte, sunt, în realitate, proteste pașnice, materializate prin refuzuri de hrană exprimate de deținuți. Procedural, dacă un deținut refuză trei mese, se numește refuz de hrană. El este separat în niște spații amenajate, unde este supravegheat medical. Acela este un refuz de hrană conform legii. Ceea ce se întâmplă acum în penitenciare sunt mișcări de proteste ale deținuților, care refuză, mai mult sau mai puțin hrana. În momentul de față, avem 15 unități care înregistrează refuzuri de hrană. Sunt de la cinci refuzuri într-o unitate, până la maxim o sută, în cea mai complicată situație. În niciun caz nu avem un val de revolte.

Reporter: Informația potrivit căreia sute de deținuți și-au incendiat hainele, este corectă sau nu?

Ștefan Teoroc:  Am avut incendieri în câteva unități, dar niciuna dintre incendieri nu a pus în pericol viața altei persoane private de libertate sau a personalului. Pot confirma că s-au produs incendieri. S-au incendiat diferite obiecte, nu camere. Au incendiat cearceafuri sau ce au avut la îndemână, în semn demonstrativ, nu pentru a periclita vieți.

Reporter: Spuneați că mai sunt cinci deținuți pe acoperiș. Cum ajung deținuții pe acoperiș?

Ștefan Teoroc:  Este o întrebare care se tot pune, dar este atât de simplu. Cu câteva mici excepții,  nicio unitate din sistemul penitenciar nu a fost proiectată pentru detenție. Niciuna dintre unitățile pe care le avem acum în sistem nu seamănă una cu alta. Sunt foste fabrici, foste unități militare, care de-a lungul a peste jumătate de secol, fără să avem investiții, cu puținii bani pe care îi avem, le peticim să funcționeze. Este aproape imposibil ca pe traseul de deplasare al unui deținut sau în imediata apropiere a camerelor de detenție, să nu găsească un gard, o plasă sau ceva pe care să se cațere. Noi nu îi ținem în cuști. Deținuții trebuie să aibă lumină, aer. Este foarte greu să pui și plase la geam. Sunt proteste din zona ONG-urilor sau este foarte greu de încadrat conform legislației. Deținuții trebuie să se miște cât mai liber, mai ales în penitenciarele cu regim semi-deschis. Prin urmare, au acces la diferite puncte de agățare. Pot ajunge pe acoperiș. Clădirea are un etaj și este foarte simplu dacă ești determinat. Și să nu vă închipuiți că supravegherea este formată din forțe multiple. Avem un agent neînarmat pe o secție cu 200 de deținuți, ajutat, pe paliere de activități, de asistenți medicali, psihologi ș.a.m.d.  Dacă avem o mostră de deținuți determinați să facă ceva rău, cum ar putea agenții să intervină? Se aplică procedural tehnicile de intervenție. La momentul la care începe efectiv, dacă nu a fost prevenit, dacă nu au avut date că se va întâmpla, este foarte greu de preîntâmpinat.

Reporter : Dacă ne spuneți că aveți un gardian la 200 de deținuți, am putea să ne așteptăm ca toate acoperișurile să fie ticsite...

Ștefan Teoroc:  Este o formă de a vedea lucrurile. În realitate, vreau să insist pe un anumit aspect, dacă îmi perimiteți. Sunt câteva zone din media care ne descriu drept bestii criminale, torționari, lucruri care ne îndurerează profund.

Reporter: La RFI România  nu vi s-au adus astfel de acuzații.

Ștefan Teoroc:  De aceea îmi și permit să explic câteva aspecte care țin de efective, de oamenii cu care  noi reușim să ne facem activitățile în penitenciar. Suntem 12000 de oameni. Dintre aceștia, 6000 nu sunt în contact cu deținuții. Din cei care rămân, mare parte sunt în educație, medical, pe vizite. Mai tăiem din acest număr, vreo 3000. Rămân maxim 2000 – 1500 de oameni care reprezintă supravegherea și șefii de secții. Pe aceștia, toată lumea încearcă să îi definească, probabil, ca fiind torționari. Vorbim despre un agent neînarmat și un ofițer. Majoritatea lor au vârste până în 35 de ani. Sunt tineri absolvenți, speriați de lipsa de resurse cu care se confruntă și care încearcă să aplice legea cu ceea ce au.

Reporter: De ce se întâmplă acum aceste lucruri și nu s-au întâmplat mai devreme, în ultimii 20 de ani?

Ștefan Teoroc:  Aceasta este întrebarea pe care ne-o punem și noi. În urmă cu nici un deceniu, aveam 56.000 de deținuți în penitenciare. Pe atunci lucram în siguranță, la Jilava. Pe secția a doua aveam 400 de paturi. Nu se discuta de capacitate legală de deținere. Nu avea niciun rost. Paturile erau pe trei niveluri. Nu puteam vorbi de 4 mp, fără să suprapunem paturi. Aveam în medie 850 de deținuți. Acum este cel mai mic număr de deținuți din sistemul penitenciar, istoric vorbind, 28.000. Se întâmplă după aplicarea legislației care reglementează pedepsele neprivative de libertate și care a transferat în acea zonă un număr foarte mare de posibil deținuți, care ar fi fost în sistemul nostru. Vorbim inclusiv de scăderea de aproximativ 7000 de oameni, din ultima perioadă. Este cel mai mic număr de deținuți, istoric vorbind, din sistemul penitenciar. Totuși, pe toate canalele suntem descriși ca niște torționari care îi ținem în condiții inumane. Este departe de noi intenția de a spune că este bine în penitenciar. Ar fi culmea. Ne-am contrazice ca și sindicat. Am protestat pentru condițiile de muncă, inclusiv pentru cele de detenție. Muncim în condițiile de detenție. Mergem și verificăm camere, lucrăm cu deținuții. Lucrăm împreună, conviețuim. Nu sunt dușmanii noștri. Nu se poate ca nimeni din țara aceasta să nu vadă că avem o problemă de subfinanțare. Ministerul de Finanțe nu spune nimic despre buget și ne ducem către acei 1500 – 2000 de salariați, care sunt direct pe secții, care pot fi acuzați de tortură și îi găsim doar pe ei vinovați. Nu trebuie permis.

Reporter: Este totuși destul de amplă această acțiune în 15 unități dintr-un total de 45. Când v-ați mai confruntat cu o asemenea acțiune de amploare în penitenciare?

Ștefan Teoroc:  La precedenta perspectivă de amnistiere, înainte de anul 2000.  De fiecare dată când se fac anunțuri care implică aministie și grațiere, deținuții se mișcă. Este departe de mine gândul de a da vina pe televiziuni. Televiziunile vorbesc despre condițiile proaste de detenție de aproape un an și au acutizat intensitatea emisiunilor pe această linie. Îmi este aproape imposibil să nu includ în discuție pe Ministrul Justiției, doamna Raluca Prună. Acum două săptămâni a fost la penitenciarul Rahova și a dialogat cu deținuții care strigau de la ferestre diferite lucruri. De atunci a anunțat că are în vedere dezbateri pe linia amnistierii și grațierii. După aceea au apărut declarații publice pe acest subiect și totul a sărit în aer. Mi se pare absolut ilogic, ca Ministru al Justiției, să vorbești despre aceste două lucruri, amnistie și grațiere, știind că acestea provoacă mișcări. Deținuții își doresc să iasă cât mai repede. În realitate nu se întâmplă mare lucru cu această ieșire temporară. Într-un an, se reumple.

Reporter: Între timp a spus că nu va lua măsuri sub presiune, că nu analizează . Mai am o singură întrebare deoarece timpul nostru este limitat. Cum se poate încheia totul?

Ștefan Teoroc:  Noi mizăm pe abilitățile pe care le avem și pe înțelegere dn partea deținuților. Nu îi provocăm, nu îi irităm, încercăm să intervenim cât mai corect din punct de vedere procedural și să nu rănim pe nimeni. Sperăm ca încet, încet și ministerul și televiziunile să ne ajute în acest sens, să reușim, împreună, să temporizăm intensitatea protestelor.