
Ascultă la RFI RO
Protestele, „flacăra de veghe” a societății civile
elena_calistru.jpg

Elena Calistru, președinte Funky Citizens reamintește că "în Piața Victoriei și în marșurile care pornesc din acel loc, simbolic deja, sunt oameni care stau de peste 160 de zile permanent în stradă. Cred că este foarte important faptul că încă de la protestele din iarnă și până acum s-a menținut mesajul anticorupție".
Direcția Națională Anticorupție trebuie apărată, mai spune ong-ista, dar "instituția, nu persoana procurorului șef DNA...
În teorie, în momentul în care Puterea deraiază, încearcă să schimbe în mod abuziv legi, trece peste niște principii, ar trebui ca Opoziția politică să reacționeze. În România Opoziția este foarte slabă. Multă lume din societatea civilă, și probabil și din mass-media, realizează această lipsă a unei Opoziții puternice și simt nevoia să facă ceva.
Marea miză în acest moment este legată mai ales de monitorizat tot ce ține de legislația aflată în Parlament, de posibile ordonanțe de urgență aflate pe ordinea de zi a ședințelor de Guvern, și tot felul de mecanisme instituționale, pe care, din păcate noi, ca societate, poate nu am fost neapărat obișnuiți să le urmărim în mod constant, pentru simplul fapt că ne-am gândit <<OK, alegem niște oameni care or să se țină în balanță unii pe ceilalți>>. Iată că în ultima vreme nu mai este așa în România, din păcate", declară la RFI președinta Asociației Funky Citizens Elena Calistru (AUDIO).