Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


O viaţă trăită pe munte. Şi prea multe lacrimi la Diham

Maria Bordea este cabanieră de aproape 50 de ani. A petrecut 15 ani administrând cabanele Omu, Caraiman, Babele, din masivul Bucegi. Acum este cabanieră la Diham.

A aflat ce înseamnă să pierzi totul în decembrie 2002 - când cabana s-a făcut scrum sub ochii ei.

A luat-o de la capăt cu ajutorul oamenilor de la "Dihamul Militar", al turiştilor cu care a băut primul ceai în grajdul scăpat de flăcări, al localnicilor din Râşnov.

Foarte mulţi au fost dornici să reînvie Dihamul, îşi aminteşte Maria Bordea.

După atâţia ani petrecuţi pe munte îşi aminteşte cu nostalgie cum a inaugurat telecabina din Buşteni împreună cu soţul şi cu câţiva angajaţi ai staţiei meteo de la Omu.

"Prima pornire cu cabina...a durat 2 ore şi jumătate. Soţul meu a venit cu o sticlă de votcă. Toţi aveam teamă. Soţul meu a vrut să bea şi eu i-am luat sticla şi nu l-am lăsat. Am zis că dacă chiar murim, murim treji", povesteşte cabaniera cunoscută turiştilor drept Mama Oara.

 
Mama Oara intervievată de Andreea Orosz