Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Concurs: "Pui de cotoroanță"

Roman inclus pe listele celor mai bune cărți ale anului 2016 din Sunday Times, The Times, The New York Times Book Review, Washington Post, New York Magazine, The Millions, NPR Books, Canadian Literature, Elle.

Concurs: Adaugă un comentariu în modulul de mai jos şi ai şansa să câştigi cartea "Pui de cotoroanță", de Margaret Atwood, volum apărut la Editura Humanitas. Cel mai pertinent comentariu este premiat de luni până vineri, dar nu pot fi atribuite 2 premii aceluiaşi participant.

Doi mari vizionari – William Shakespeare și Margaret Atwood își dau mâna în această poveste despre magie și iluzie.

Margaret Atwood a scris romanul Furtunii perfecte, purtându-și cititorii prin Canada zilelor noastre, din societatea elevată a unui mare Festival Shakespeare până în sistemul penitenciar, din lumea coruptei clase politice până în cea a deținuților de drept comun. Fenomenele paranormale, comunicarea cu cei dragi chiar și dincolo de moarte adaugă un plus de originalitate acestei bijuterii literare care se citește cu sufletul la gură și care, deși urmează îndeaproape coordonatele textului-sursă (uzurparea, pierderea, remușcările, dorința de răzbunare, răzbunarea prin iertare), propune un final cu totul neașteptat. „Pui de cotoroanță“ este unul dintre apelativele folosite în Furtuna de Prospero și Ariel pentru Caliban. Ar mai fi de adăugat cuvintele autoarei: „Furtuna este, într-un fel, un musicalmultimedia timpuriu. Dacă Shakespeare ar scrie azi, ar folosi toate efectele speciale ale tehnologiei.“ Reputatul critic britanic Jonathan Bate consideră Pui de cotoroanță „categoric, cel mai inteligent roman neo-shakespearian.“

O combinație de dramã rafinatã, simțire profundã și amuzament nestãvilit.“ (Lindsay Duguid, Times Literary Supplement)

Un succes nepereche... o explorare revelatoare și palpitantã a temelor shakespeariene.“ (John Harding, Daily Mail)

MARGARET ATWOOD este cea mai cunoscută scriitoare canadiană, autoare a peste 40 de volume cuprinzând romane, proză scurtă, poezie, cărți pentru copii și eseuri, traduse în peste 30 de limbi. S-a născut la Ottawa, Ontario, pe 18 noiembrie 1939. Și-a luat licența în limba engleză la Victoria College, University of Toronto, în 1961, continuându-și studiile la Radcliffe College (1962) și la Harvard University (1962–1963; 1965–1967). A debutat cu un volum de versuri, Double Persephone, în 1961, urmat de peste 15 de cărți de poezie, multe încununate cu premii importante, printre care Cununa de aur, Struga, Macedonia, 2016. A publicat 16 romane, printre care: Femeia comestibilă (The Edible Woman, 1969), Femeia-oracol (Lady Oracle, 1976), Povestea cameristei (The Handmaid’s Tale, 1985), Ochi-de-pisică (Cat’s Eye, 1988), Mireasa hoţomană (The Robber Bride, 1993), Alias Grace (1996), Asasinul orb (The Blind Assassin, 2000), Oryx şi Crake (Oryx and Crake, 2003), MaddAddam (2013) și Pui de cotoroanță (Hag-Seed, 2016). Printre zecile de premii prestigioase care i-au fost acordate se numără: The Governor General’s Award (1966, 1985), Arthur C. Clarke Award (1987), Giller Prize (1996), Booker Prize (2000), Premio Príncipe de Asturias de las Letras (2008), Franz Kafka Preis (2017). I-au decernat titlul onorific de doctor honoris causa 30 de universităţi, printre care Oxford, Cambridge şi Sorbona. Este membră a Societăţii Regale din Canada şi i s-au conferit zeci de distincţii, printre care Ordinul Norvegian al Meritului Literar și titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor al Franţei.

Castigatori:

  • Ema Georgiana 

  • Mada Malureanu 

  • Marcel Manea 

  • Carmen Tar 

508