Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Hollywoodul e în doliu. O actriţă celebră a murit

hollywoodul_doliu_o_actrita_celebra_murit.jpg

Shirley Temple, copilul-actor care a impresionat lumea cinematografiei.

Actriţa americană Shirley Temple a murit la vârsta de 85 de ani. Ea a decedat din cauze naturale, luni, în locuinţa ei din Woodside, California, informează bbc.co.uk.

Shirley Temple a fost unul dintre cei mai populari actori-copii din istoria Hollywood-ului. Ea a primit primul său rol la vârsta de numai trei ani.

Shirley Temple a câştigat un premiu Oscar special în 1935, când avea şase ani. Ea este cea mai tânără persoană care a obţinut vreodată un astfel de premiu.

Shirley Temple a impresionat publicul nu doar prin abilităţile ei de actriţă, ci şi prin cele de cântăreaţă şi dansatoare.

Ea a jucat în 43 de filme, între care "Bright Eyes", "Stand Up and Cheer", "Curly Top" şi "Heidi", dar şi-a încheiat cariera relativ devreme, la vârsta de 22 de ani.