
Cultură
Nabucco, povestea confruntării dintre evrei şi babilonieni la ONB
nabucco.jpg

„Cu această operă (Nabucco) se poate spune că a început cariera mea artistică", spunea Verdi despre cea de-a treia sa creaţie pentru teatrul liric. Din 1842, de la prima reprezentaţie, până în prezent, superbul cor al robilor Va pensiero a devenit rapid un adevărat imn al Italiei.
Nabucco, operă în patru acte de Giuseppe Verdi
libretul: Temistocle Solera
dirijor: Cornel Trăilescu
regia: Hero Lupescu
scenografia: George Doroşenco
coregrafia: Doina Andronache
maestru de cor: Stelian Olariu
Actul I.
Evreii isi plang infrangerea suferita in luptele cu armatele regelui Babilonului conduse de Nabucco. Profetul evreu Zaccaria incearca sa le redea curajul, dezvaluindu-le ca Fenena, fiica lui Nabucco, a fost luata ostateca. O incredinteaza unui tanar ofiter evreu, Ismael, fara sa stie ca cei doi se iubesc. Acesta, pe cand era prizonier in Babilon, evadase cu ajutorul Fenenei. Apare Abigaille, sora Fenenei, care, la randul ei, il iubeste pe Ismael. Ii fagaduieste viata, in schimbul iubirii lui, dar acesta refuza. Soseste Nabucco. Zaccaria ameninta ca o va sacrifica pe Fenena, dar interventia lui Ismael o salveaza. Evreii il blestema si il acuza de tradare.
Actul II.
Ne aflam in Babilon. Abigaille gaseste un pergament ce dovedeste ca nu e fiica lui Nabucco, ci o sclava pe care el a adoptat-o. Isi aminteste de dragostea pentru Ismael, schimbata acum intr-o ura inversunata.Tabl.2. Zaccaria este cufundat in rugaciune. Dumnezeu l-a inspirat sa o converteasca pe Fenena la credinta ebraica. E anuntata falsa veste a mortii lui Nabucco. Abigaille pretinde coroana de la Fenena, pe care regele o numise regenta inainte de a pleca. Intors pe neasteptate, Nabucco, cosiderandu-se tradat de ai sai, se proclama Dumnezeu. Traznetul lui Iehova va face sa cada coroana de pe fruntea lui, iar acesta innebuneste. Abigaille se incoroneaza regina.
Actul III.
Abigaille e pe tron. Coruri de asirieni îi canta gloria. Marele Preot al lui Baal prezinta Abigaillei sentinta de condamnare a evreilor. Intra Nabucco. Abigaille reuseste sa-l faca pe regele nebun sa iscaleasca sentinta. Afla ca Fenena, fiica lui legitima, fiind convertita la mozaism, va muri impreuna cu ceilalti evrei. Este arestat de garzile Abigaillei. Tabl.2. Evreii isi plang tara cotropita (celebrul cor « Va pensiero »). Zaccaria ii imbarbateaza din nou cu o profetie de victorie: Babilonul va fi distrus.
Actul IV.
Nabucco isi vine incet in fire. Se roaga lui Iehova si promite ca templul Sionului va fi recladit. Aflat la fereastra, o vede pe Fenena care e dusa la moarte. Isi recapata puterea si se hotaraste sa o elibereze. Tabl.2. Un mars funebru o insoteste pe Fenena la osanda. Nabucco apare insotit de oamenii sai. Ordona sa fie doborat idolul lui Baal. Acesta se prabuseste insa de la sine, determinand convertirea regelui. Un imn de slava precede intrarea Abigaillei, muribundă, implorand iertare pentru crimele sale. Opera se incheie in timp ce Zaccaria il slaveste pe Nabucco, slujitorul lui Iehova, Regele Regilor.