Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cannes 2014. Africa, în competiţie pentru La Palme d’or

După decepţia stârnită practic unanim miercuri în presă de filmul « Grace de Monaco » în deschiderea celei de-a 67-a ediţii a festivalului de la Cannes, după fastoasa cină oferită de organizatori juriului şi echipei acestui prim film, joi au început lucrurile serioase pe croazetă. Primele două filme în competiţie pentru La Palme d’or , cel mai prestigios premiu acordat la Cannes, au fost proiectate. 

Africa în competiţie la Cannes e un lucru destul de rar, motiv suplimentar de a saluta – dar nu doar pentru asta - primul film în cursă pentru La Palme d’or. E vorba de « Timbuktu » semnat de regizorul din Mauritania Abderrahmane Sissako. O ficţiune inspirată din viaţa societăţii maliene contemporane confruntată cu ocupaţia djihadistă. Extremiştii religioşi seamănă teroarea în acest oraş şi în împrejurimile sale. Muzica a fost interzisă, la fel şi fotbalul şi fumatul. Femeile trebuie să poarte vălul islamic integral, ciorapi în picoare şi mănuşi pe mâini, regulă impusă chiar şi vânzătoarei de peşte. În caz contrar, pedepsele sunt aspre : lovituri de bici şi uneori chiar lapidarea, o crimă reală de acest fel fiind dealtfel la originea scenariului. Timbuktu e redus deci la tăcere, uşile caselor sunt închise, străzile pustii şi islamişti înarmaţi peste tot la pândă. Departe de haos, personajul principal duce o viaţă liniştită cu soţia şi fetiţa sa la adàpostul dunelor din deşert. Intr-o bună zi însă destinul va bascula din cauza unei vaci care-şi prinde picioarele într-o plasă de pescar.

Pentru a realiza filmul, regizorul a trebuit să lucreze în secret undeva la graniţa de est a Mauritaniei. « Timbuktu » este o poveste tragică cu imagini minunate şi o echipă de actori în mare parte neprofesionişti. La conferinţa de presă de după proiecţie Abderrahmane Sissako a început să plângà în faţa tuturor în momentul în care a vrut să repete o replică din film.

 « Plâng şi în locul celor care au avut de trăit aceste momente dificile, care au suferit zilnic aceea epocă şi nu doar o zi sau două. Acei oameni au dus o luptă silenţioasă care este cea adevărată, a omului »

Trebuie precizat aici că regizorul Sissako a fost foarte marcat de violenţele comise de extremiştii islalmişti în Mali în momentul ocupaţiei djihadiste.

Al doilea film în competiţie prezentat azi se numeşte simplu : « Mr. Turner ». În două ore şi jumătate, regizorul britanic Mike Leigh pune în scenă ultimii 25 de ani ai marelui pictor JM William Turner care a trăit de la sfârşitul secolului 18 pânà la mijlocul secolului 19. Artist recunoscut, membru al celebrei Royal Academy of Arts, Turner va trăi alături de tatăl său, care-i va servi dealtfel şi ca asistent. Turner frecventează aristocraţia dar şi bordelurile – uneori doar pentru a desena prostituatele – şi voiajează mult ca să se inspire pentru peisajele sale – mai ales marine – care aveau să-l facă celebru în lumea întreagă. După moartea tatălui său, Turner se va apropia de o văduvă, doamna Booth, alături de care îşi va termina viaţa. Majoritatea tablourilor sale Turner le-a cedat statului, multe dintre ele fiind expuse şi astăzi la Tate Gallery. Mike Leigh redă superb Londra din epoca victoriană şi Anglia revoluţiei industriale care tocmai se profila. Casa şi atelierul artistului sunt şi ele redate cu lux de amănunte, realizatorul bazându-şi povestea pe detalile lăsate în urma sa de un contemporan al lui Turner. Imaginile, peisajele cu brumà şi soare sunt şi ele sublime. Dar ce idee să filmezi viaţa unui pictor ? Răspunsul lui Mike Leigh e foarte simplu :« Turner este unul dintre cei mai mari pictori ai lumii, un artist radical şi revoluţionar » spune Mike Leigh ca să-şi explice demersul la care se gândeşte totuşi de două decenii încoace ! “Magistral, stràlucitor, vertiginous” – iată doar câteva din epitetele cu care a fost descris acest film « Mr. Turner” de presa de specialitate.

Joi a început şi competiţia pentru principala secţiune paralelà la Cannes, Un certain regard.

Două filme realizate ambele de femei. Şi a sublinia acest aspect îşi are rostul în contextul în care acum doi ani la Cannes se iscase o polemică legată de faptul că atunci, în 2012 deci, nu era nicio femeie selecţionată în competiţia pentru La Palme d’or. Anul trecut a fost doar una, acum sunt douà – din 18, raportul de forţe nu este încă echitabil. Iată însă că în prima zi la Un certain regard sunt proiectate două filme realizate de femei despre care toată lumea vorbeşte déjà de bine. Primul se cheamă « Party girl » şi e semnat de franţuzoaica Marie Amachoukeli. Inspirat dintr-o poveste adevărată care se petrece în zilele noastre undeva la frontiera franco-germană, filmul pune în scenă actori neprofesionişti care-şi joacă propriile roluri.

Al doilea film în competiţie la Un certain regard se numeşte « That lovely girl » şi e semnat de israelianca Keren Yedaya. E vorba aici de o dramă familială, de dragostea dintre un tată şi fiica sa.